Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România e mândră de voi, fetelor!

Publicat in Adevarul, duminică 19 decembrie 2010 ·

Naţionala de handbal feminin a câştigat bronzul la Europene după o finală dramatică contra Danemarcei, scor 16-15, în faţa a 12.000 de suporteri ostili. După un an plin de greutăţi, românii au în sfârşit un motiv de bucurie: 18 fete războinice le-au mai alinat din suferinţele cauzate de problemele economice ale ţării.

După 10 minute din meci, România conducea cu 3-1, într-un debut plin de durităţi din partea nordicelor, susţinute la fiecare acţiune de peste 7.500 de fani. Danemarca a egalat rapid şi a preluat conducerea, 4-3, după două contraatacuri ale extremei Norgaard, dar şi câteva ratări ale tricolorelor. Timp de 7 minute, România nu a înscris, Ardean-Elisei având apoi o reuşită pe contraatac, 5-4 (min. 17).

Tricolorele s-au distanţat apoi la 9-6 (min.25), făcându-l pe antrenorul danezelor să aibă o criză de nervi. În ultimul minut, portarul Talida Tolnai, care avea deja 11 intervenţii, a fost lovită violent în figură, de mingea aruncată de extrema Aaen, având nevoie de îngrijiri medicale.

„Toto" a continuat intervenţiile miraculoase şi în repriza secundă, iar în atac a apărut şi zâmbetul pe feţele handbalistelor României, 9-11 (min. 37). Rikke Skov a jucat „criminal" în apărare, cu lovituri la faţă şi dar nu a primit nici măcar un cartonaş galben din partea arbitrelor franceze Charlotte şi Julie Bonaventura. S-a mers apoi cap la cap până în minutul 58, când scorul arăta 16-15 pentru noi.

Radu Voina a cerut şi el time-out. „Două minute mai avem fetelor şi avem medalii", s-au încurajat jucătoarele, iar Tolnai a atins cu vârful degetelor o minge care putea aduce egalarea pe tabelă. Tricolorele au ţinut apoi de minge până la final, când s-au prăbuşit pe teren cu lacrimi de fericire în ochi. Au marcat pentru România: Neagu 6 goluri, Nechita 4, Stanca 2, Ardean-Elisei 2, Geiger 1 şi Fiera 1.

Mesaj pentru cei din ţară @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum o ora
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 23 minute
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 11 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°