Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Carmen Elena Dănoiu a dat caii de la caleaşcă pe cei de la karturi şi bagheta magică pe schimbătorul de viteze / FOTO

Publicat in Adevarul, duminică 19 decembrie 2010 ·

Prinţesa karturilor, aşa cum este alintată, a încercat pe rând să fie înotătoare, dansatoare sau biolog. Înot a practicat doar o săptămână, în timpul unei vacanţe de vară, pe care a petrecut-o în Bulgaria alături de bunici. „Erau interesante lecţiile de înot. Erau copii din mai multe ţări”, rememorează Carmen (9 ani).

De la înot, la dans şi, apoi, la karting

După vacanţă, micuţa a fost nevoită să renunţe la acest sport. Acasă, nu avea unde să continue să îl practice. Aşa că a descoperit dansurile. Timp de trei luni, s-a mişcat în ritm de vals şi tango, până când a renunţat. „Mi se părea că paşii erau mereu aceiaşi. Ne mişcam de fiecare dată la fel, pe aceleaşi melodii”, motivează Carmen. Atrasă fiind de ştiinţele naturii, fetiţa a mers şi la cercul de Agro-Biologie, din cadrul Clubului Elevilor de la Ţăndărei. În timpul lecţiilor de biologie, însă, zumzetele motoarelor micilor maşini nu conteneau. Curioasă, Carmen a mers pe pistă, să vadă ce se întâmplă acolo. Antrenorul a surprins-o că trage cu ochiul şi i-a propus să se înscrie la karting. „Am acceptat imediat, a doua zi eram deja pe pistă”, spune Carmen.

„Şoferiţa” de la Palat

Chiar dacă a dat caii de la caleaşcă pe cei de la kart, acest lucru nu o sperie. Are suficientă ambiţire şi putere de concentrare, încât să poată struni micuţa maşină. La volan, prinţesa trebuie să renunţe la rochiile stălucitoare. Costumul de karting, de culoare roşie, este confecţionat dintr-un material special, impermeabil la vânt sau ploaie. În cameră, locul păpuşilor a fost luat de trofee, cupe, diplome şi medalii. „Aici, stătăteau câteva păpuşi de pluş, dar le-am dat la o parte. Trebuie să mă mândresc şi eu cu ce am reuşit să fac”, spune şoferiţa.

Campioană naţională la karting

Carmen a participat la mai multe concursuri judeţene şi naţionale de karting. Dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan - Săptămâna viitoare se va decide în legătură cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

Ziua Constanta acum 9 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, săptămâna viitoare, se va lua o decizie în coaliția de guvernare cu privire la păstrarea sau nu a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, informează Agerpres. 1De la data de întâi ar urma să expire

SUA încearcă să recupereze baza aeriană Bagram din Afganistan, anunţă Trump

News.ro acum 8 minute
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri, în conferinţa de presă comună cu premierul britanic Keir Starmer, că guvernul american încearcă să recupereze baza aeriană Bagram din Afganistan, relatează BBC. „Ar putea fi un breaking news”, a spus

Oana Gheorghiu, numită de preşedintele Nicuşor Dan în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate / Gheorghiu: Fără a înţelege realitatea, oricât de dură ar fi ea, nu putem construi soluţii sustenabile

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă”, Oana Gheorghiu, a fost desemnată, joi, de către preşedintele Nicuşor Dan în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Ea a precizat că funcţia nu-i dă putere con

Titus Corlăţean, despre oamenii care îl susţin la şefia PSD: Nu este încă un moment de asumare publică. Există modalităţi de supraveghere, de monitorizare, de presiune, de intimidare, de ameninţări

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, joi, despre oamenii care îl susţin la şefia PSD, că nu este încă un moment de asumare publică, pentru că xistă modalităţi de supraveghere, de monitorizare, d

Titus Corlăţean: AUR-ul vine peste noi. Nu e treaba USR şi PNL, au alt electorat. Bătălia strategică pentru România se va da între PSD şi AUR, să fie foarte clar!

HotNews acum 38 minute
Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, joi, că „AUR vine peste PSD” şi „ocupă această zonă socială, electorală”, el susținând că acest lucru nu e însă și treaba USR şi PNL, pentru că au alt electorat, de dreapta, și că „bătălia strategică în Româ

Trump spune că Putin „l-a dezamăgit”: Dacă prețul petrolului scade, Rusia va renunța la războiul cu Ucraina

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele Donald Trump și-a reiterat apelul ca țările europene să înceteze să mai cumpere petrol rusesc, susținând că Rusia ar renunța rapid la războiul împotriva Ucraina dacă prețul petrolului ar

Persoane fizice pot accesa programul Rabla începând cu data de 30 septembrie 2025! Ce valoare au tichetele

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începând cu data de 30 septembrie 2025, ora 10:00. Potrivit unui comunicat al AFM, sesiunea va rămâne deschisă pân

Preotul Visarion Alexa, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare după ce a agresat sexual o femeie venită la spovedanie

HotNews acum 6 ore
Preotul Visarion Alexa, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că a agresat sexual o femeie v

Ministerul Muncii Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2025 termenul de trecere la platforma REGES-ONLINE pentru angajatori

Ziua Constanta acum 8 ore
La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat astăzi prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, pentru a veni în spri

Ministrul de Externe face o vizită în SUA. Care sunt întâlnirile pe care le are programate Oana Țoiu

HotNews acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, efectuează în perioada 18 – 29 septembrie 2025, o vizită în Statele Unite ale Americii. Aceasta va conduce delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/24°
vin.

11°/26°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/29°
Iasi
acum

16°
joi

12°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/28°
Constanta
acum

17°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/23°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/32°