Foto: Thinkstock „Tudor Muşatescu spunea: Să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc. S-ar putea să nu-mi dai dreptate. Cum va «suna» parafraza: Să nu te intrebi niciodată de ce nu te iubesc. S-ar putea să-mi dai dreptate”, întreabă un cititor al nostru? Înainte de a comenta pa­ra­fraza, aş vrea să spun că „fraza” lui Muşatescu este spi­rituală în cel mai profund înţeles al spiritualităţii şi asta pentru că, într-adevăr, motivele înţelese şi conş­tiente ale iubirii pot fi atât de surprinzătoare şi de abs­tracte sau... banale, uneori, precum şi atât de su­biective, încât însuşi subiectul iubirii să nu le re­cu­noască. Atunci când spui „să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc” spui „eu iubesc” şi asta-i îndeajuns. Asta-i îndeajuns pentru oricine iubeşte. Motivele vin din minte, sunt parte a Eului omenesc, pe când iubirea, prezenţa ei provine din Eul Divin. Tocmai pentru că iu­birea nu are a face cu Egoul, nu are nici explicaţii. Toate motivele, toate explicaţiile sunt simple percepţii, care ar putea fi orice altceva, dar nu iubire.

Iubirea este acauzală. Iubirea autentică nu are mo­tive. Sufletul iubeşte pur şi simplu. Mintea, însă, nu iubeşte. Şi, prin aceasta, trecem la parafraza „să nu te întrebi de ce nu te iubesc. S-ar putea să-mi dai dreptate”. Şi eu spun „da” se poate să-ţi dau dreptate dacă mă privesc şi mă judec pe mine însămi cu ochii Egoului, cu ochii şi cu gândurile mele omeneşti. Ai văzut vreun om care să nu-şi reproşeze lui însuşi ni­mic? Ai văzut vreun om care să nu se poată re­cu­noaşte în dimensiunile lui omeneşti suficient de mult în­­c­ât să fie probabil ca, atunci când altul să vadă di­mensiunile acestea, să nu se ruşineze, poate chiar să se blameze pe sine, să se autoacuze, or să re­cu­noască, măcar, că şi „el a păcătuit”?

Pilda lui Iisus cu „piatra” este crucială pentru a înţelege Eul omenesc, pentru a ne accepta pe noi înşine î