Grupa de vârstă 2002 a clubului CFR Cluj, antrenată de Janos Mezei este noua campioană națională la această categorie de vârstă
Echipa CFR Cluj a participat prin grupa de vârstă 2002 la prima ediţie a memorialului „Gheorghe Ene”, competiție organizată de Federaţia Română de Fotbal. La turneu au luat startul primele 8 echipe din ţară, care au fost împărţite în două serii. Din prima serie au făcut parte pe lângă clujeni, echipele Şcoala de Fotbal „Daniel Coman”, Interstar Sibiu şi Primob Sighetul Marmaţiei. A doua serie a fost alcătuită din echipele, Academia „Gheorghe Hagi“, SC Vaslui, CS Atletic Arad şi Petrolul Ploieşti.
După trei victorii în grupă, CFR Cluj a dat piept cu SC Vaslui în finala competiţiei, pe care şi-a adjudecat-o la scor de neprezentare, 3-0. Pentru tinerii feroviari au marcat, David Ciurcui, Rus Marco şi David Milchiş.
„ Suntem extrem de fericiţi pentru performanţa obţinută, aş dori să felicit intreg colectivul pentru acest rezultat şi cu siguranţă nu ne vom opri aici, în viitor sperăm să mai reuşim astfel de rezultate excepţionale. Pe această cale doresc să le mulţumesc şi organizatorilor pentru modul profesionist cu care au organizat acest memorial”, a declarat Gheorghe Vasile, managerul centrului de copii şi juniori.