Negociatorul a fost preocupat de extinderea NATO, el pregătind politic şi diplomatic decizii majore.
„Prietene, statutul de membru NATO şi UE se construieşte în România. Spune acest lucru tipilor din Bucureşti", îi spunea Holbrooke, în 1994, unui alt diplomat. Aducerea lui Holbrooke la Departamentul de Stat, în 1994, era şi semnalul Administraţiei Clinton pentru relaţii mai strânse cu Europa.
Cuvinte elogioase l-au însoţit, pe ultimul drum, pe Richard Holbrooke, negociatorul american cu cea mai mare vizibilitate în cele din urmă două decenii. Era în plină activitate de pregătire a negocierilor pentru rezolvarea conflictului din Afganistan.
Am auzit prima oară detalii despre cariera politico-diplomatică a lui Holbrooke la sfârşitul anului 1992. Era imediat după alegerea preşedintelui Bill Clinton. Mă aflam la Washington DC şi în mediile diplomatice europene din capitala SUA se prognoza că, în viitoarea Administraţie Clinton, el va deţine o poziţie importantă la Departamentul de Stat sau chiar la Casa Albă. Interesându-mă despre posibilele avantaje pentru europeni, mi s-a relatat că Holbrooke ţinea la relaţiile cu Europa şi ar fi putut tempera curentul politic post-1990, foarte accentuat în Congres, care propunea ca SUA „să lase Europa să-şi aibă ea de grijă", mai ales în domeniul securităţii şi apărării. Nu s-a împlinit acea predicţie, dar Holbrooke a fost numit ambasador în Germania.
Un post diplomatic foarte important, poate mai mult în Europa decât în SUA. Sesizând evoluţiile post-Maastricht ale Uniunii Europene, dar mai ales ce se întâmpla în Europa Centrală şi presiunea statelor din acea zonă pentru extinderea NATO, preşedintele Clinton l-a numit pe Holbrooke, în 1994, Asistent Secretar de Stat pentru Afaceri Europene.
„Divizia Europa"
La scurt timp după instalarea la Departamentul de Stat, noul „Boss" pentru relaţia SUA c
