An rotund fără glorie, 2010 rămâne pentru milioane de oameni unul cu gust amar, un an al crizei şi al incertitudinilor. Europenilor, în orice caz, anul 2010 le-a adus multă bătaie de cap şi surprize neplăcute. Grecii nu vor uita niciodată acest an în care au aflat că au o datorie publică sinistră şi că vor trebui să facă nişte sacrificii enorme pentru a-şi echilibra bugetul. O pilulă amară a înghiţit şi Irlanda. Inainte de criză i se spunea „tigrul celtic”, pentru că în limbajul stupid al economiştilor şi al spectacolului mediatic orice ţară care consumă mai mult decât produce şi îşi împinge cetăţenii la cheltuieli nesăbuite şi la contractarea unor datorii enorme, orice ţară deci care intră într-o periculoasă euforie consumistă este „tigru”. Ei bine, anul 2010 este anul „detigrizării” definitive a Irlandei şi a irlandezilor care au acceptat să fie plătiţi mai prost şi să muncească mai mult pentru a ieşi din criză. De altfel şi pentru alte ţări europene, printre care şi România, anul 2010 rimează cu regresul social şi cu pierderea sensibilă a puterii de cumpărare.
Pentru Franţa, anul 2010 înseamnă pierderea unui simbol: ieşirea la pensie la 60 de ani. Privilegiu extraordinar, simbol al unor vremuri când lumea chiar credea că există progres şi că acumularea de bogăţie naţională înseamnă şi o viaţă mai bună pentru oameni, ieşirea la pensie la 60 de ani a însemnat un imens cadou acordat de preşedintele socialist Francois Mitterrand, în 1981, concetăţenilor săi. El este cel care a redus, la acea oră, vârsta de pensionare de la 65 la 60 de ani, şi milioane de francezi s-au bucurat ceva mai mult de viaţă în acest răstimp. Ei bine, acest model de bunăstare, de care francezii erau foarte mândri de altfel, este şi el sacrificat pe altarul ultraliberalismului, religie dominantă în acest moment pe planetă.
Pe ansamblul ei, Europa mai poate considera că