Maratonist, Dumitru Balica a făcut 105 kilometri, drumul Brăila-Buzău, în 17 ore, în anul 1989. Pentru cei mai mulţi, Crăciunul reprezintă o binecuvântare însă pentru Dumitru Balica, de 55 de ani, maratonist pensionat pe caz de boală, este doar rememorarea decepţiilor.
A fost printre primii la învăţătură şi a intrat la Şcoala de Ofiţeri de la Sibiu al doilea pe listă. A făcut sport de performanţă, însă, de la o răceală, s-a îmbolnăvit de astm. A publicat versuri, dar a lucrat şi cu ziua, iar în 2005 s-a pensionat pe caz de boală. Avea atunci 160 de lei pensie. Acum are 375 de lei.
Dumitru Balica este omul căruia viaţa nu i-a oferit o a doua şansă. Soţia lui a plecat în Italia şi nu s-a mai întors, lăsându-l singur, doar cu pasiunea pentru maraton şi cu inhalatorul la îndemână.
„La şcoala generală, am fost comandant de detaşament, păstrez şi acum şnurul galben de pionier. În 1974, după ce am terminat Liceul «Iorga», am dat examen la Şcoala de Ofiţeri de la Sibiu, vestita UM 1512, unde a fost măcel la Revoluţie. Am intrat al doilea, dar după un an am ieşit la raport şi am spus că vreau să renunţ, că nu pot să fiu un «dur». M-au trimis la Caracal", povesteşte Dumitru.
Pietrar la cimitir
După terminarea armatei, la 20 de ani, Dumitru Balica nu avea niciun venit, niciun viitor. S-a angajat pe unde a putut, la ICIL, la ILF, la Sera Lacu Sărat, la Sidex Galaţi, a fost până şi pietrar în Cimitirul „Sf. Constantin". Şlefuia pietre de cruci - travertin şi marmură - până i se făcea rău, că, deh, era ucenic.
„Nu mi-a fost ruşine să muncesc, am muncit şi cu ziua, şi fără carte de muncă. Am dat la facultate, da' n-am luat examenul. Pe la 13 ani, am avut o bronşită puternică, căpătată după ce am jucat fotbal şi de la ea m-am îmbolnăvit de astm. Acum nu pot trăi fără inhalator", ne-a mărturisit brăileanul.
De mic copil, Dumi
