Sute de zboruri au fost anulate ieri în toată Europa din cauza ninsorilor abundente. Pentru următoarele zile însă, meteorologii se aşteaptă la o vreme numai bună pentru călătorii.
Cei care au planuri să-şi petreacă vacanţa de Crăciun în străinătate nu au motive să-şi facă griji că sărbătorile i-ar putea prinde în vreun aeroport european. Meteorologii anunţă o încălzire a vremii în toată Europa, inclusiv în România, începând cu ziua de astăzi şi până după 25 decembrie. Niciunde în Europa nu vor fi ninsori abundente, spun oficialii Autorităţii Naţionale de Meteorologie (ANM).
„În Europa, mai ales în partea de vest şi de nord-vest a continentului, vor mai fi precipitaţii, dar nu consistente, care nu ar trebui să pună probleme", ne-a declarat meteorologul ANM de serviciu.
Cei care aleg să plece din ţară de Crăciun se numără printre norocoşi, pentru că în România va ploua în majoritatea regiunilor.
„Începând de azi, vremea se încălzeşte cu precădere în zonele de deal şi de munte. În zonele joase nu prea e posibilă această încălzire din cauza faptului că se va forma ceaţă şi temperaturile nu vor mai creşte foarte mult. Nu va ninge de Crăciun, poate doar la peste 1.500 de m altitudine. Va fi vorba de precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea e posibil să apară şi lapoviţă. Ploile încep în noaptea de 24 spre 25 decembrie", potrivit meteorologului de serviciu.
Nu vom avea un Revelion geros
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în următoarele zile, inclusiv de Crăciun, între 0 şi 14 grade (cu valori mai ridicate în zone de deal şi de munte), iar minimele - între -5 şi 5 grade.
Pentru Revelion meteorologii nu au încă o prognoză, dar spun că nu aşteaptă schimbări majore, poate doar o uşoară răcire a vremii.
„Vremea se va răci din nou. Nu vom ajunge la temperaturi de -20 de grade Celsius în regiunile montane, însă m