“România ar putea să înregistreze o creștere timidă în 2011, de doar 1,2%, după doi ani de declin în care economia s-a contractat în termeni reali cu circa 9%. Ieşirea din recesiune va fi anevoioasă şi presărată cu măsuri nepopulare pe care guvernul va trebui să le implementeze pentru ca România să poată atinge ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB”, a declarat, astăzi, economistul șef al BCR, Lucian Anghel, cu ocazia prezentării Raportului macroeconomic “România - Sub semnul austerității”.
Creşterea economică de anul viitor va fi susţinută în special de investiţiile companiile private, consumul gospodăriilor urmând a avea doar un avans marginal. Elementele cheie pentru reluarea creșterii economice, în perspectiva, economiștilor BCR, sunt atragerea de noi investiţii străine directe în condiţiile în care mediul intern va fi unul stabil, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi îndeplinirea reformelor structurale cuprinse în actualul dar şi probabil viitorul acord cu FMI şi Uniunea.
Inflaţia: peste 4%
La mijlocul anului viitor inflația se va înjumătățI, iar la sfrâitul anului va fi de peste 4%, anticipează economistul șef al BCR. El consideră ca BNR ar putea relua ciclul de relaxare a politicii monetare în 2011, dacă presiunile inflaţioniste se vor reduce, iar România va încheia un nou acord, preventiv, cu FMI şi Uniunea Europeană. “La sfârșitul lui 2011 dobânda de politică monetară s-ar putea situa la nivelul de 5,75%, deci o reducere de mică amplitudine – cu 0,5 puncte”, a mai spus Anghel.
În prezent dobânda de politică monetară este de 6,25%. În același timp, oficialul BCR anticipează și scăderea rezervelor minime obligatorii pe care sunt obligate să le constituie băncile pentru resursele atrase.
„Credem că există spațiu pentru o reducere cu până la cinci puncte procentuale, în special pentru cele în valută”, a pr