Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zboruri anulate în Europa

Publicat in Romania Libera, luni 20 decembrie 2010 ·

Circa 30 la sută din zboruri sunt anulate luni pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly.

Direcţia franceză a aviaţiei civile a cerut companiilor aeriene să-şi anuleze astăzi 30 la sută din zboruri pe aeroportul parizian Roissy, până la ora 19.00, ora României, şi pentru toată ziua pe cel din Orly, din cauza ninsorilor, relatează AFP, citat de Mediafax.

Pistele aeroportului Orly, situat la sud de Paris, s-au redeschis spre 7.00 GMT (9.00, ora României), după ce au fost închise dimineaţă devreme, din cauza "ninsorilor puternice", potrivit unei surse aeroportuare.

La Roissy (nordul capitalei), unde 3.000 de persoane au fost nevoite să doarmă în aerogări după anularea a 40 la sută din zboruri duminică seara, pistele erau deschise şi "100 la sută operaţionale", a declarat o altă sursă aeroportuară.

Totuşi, direcţia aviaţiei civile "recomandă pasagerilor să-şi contacteze companiile aeriene".

Aeroportul Heathrow a fost închis noaptea trecută din cauza ninsorilor, dar oficialităţile spun că perturbările vor continua şi în următoarele zile. Un purtator de cuvânt spera că aeroportul Heathrow va fi operaţional astăzi, însă se vor mai înregistra întârzieri şi anulări în continuare, pe măsură ce zăpadă şi gheaţă vor fi îndepărtate, conform The Guardian.

Întârzierile au cauzat incidente pe aeropurtul din Frankfurt, unde s-au înregistrat conflicte între pasagerii supăraţi şi poliţie. Peste 540 de zboruri au fost anulate ieri la Frankfurt, al doilea mare aeroport al Europei, conform Financial Times.

În Olanda, câteva sute de persoane au petrecut noaptea în aeroportul Schiphol din Amsterdam unde traficul aerian a continuat să fie grav perturbată duminică, potrivit France 24.

În Belgia, aproximativ 1.500 de oameni nevoiţi să-şi petreacă o noapte pe aeroportul din Bruxelles, după ce până la 3.000 de pasageri dormiseră acolo şi în noaptea de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°