* magistraţii Tribunalului au admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi au dispus arestarea pentru 29 de zile a bătăuşului * asta după ce, prima instanţă, respectiv Judecătoria Brăila, a respins propunerea de arestare
* în seara zilei de 8 decembrie, tânărul de 24 de ani, din Măxineni, a provocat scandal într-un bar din Olăneasca şi l-a lovit pe poliţistul venit să facă ordine
Tănărul din Măxineni care, în urmă cu mai bine de o săptămână, l-a agresat pe şeful de post din comuna Salcia Tudor, venit să aplaneze scandalul dintr-un bar, a ajuns după gratii. Magistraţii Tribunalului au admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi au dispus arestarea pentru 29 de zile a bătăuşului. Asta după ce, prima instanţă, respectiv Judecătoria Brăila, a respins propunerea de arestare a tânărului de 24 de ani.
Cornel M. este cercetat pentru infracţiunile de ultraj la poliţist, ultraj contra bunelor moravuri, lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu. În seara zilei de 8 decembrie, tânărul a provocat un scandal monstru într-un cafe-bar din satul Olăneasca, comuna Salcia Tudor, şi a devenit agresiv când şeful de post a vrut să îl ia la sediu pentru verificări. Mai mult, cu câteva ore mai devreme, tânărul agresiv, însoţit de alţi trei tovarăşi, a intrat în curtea unui bărbat din Olăneasca, l-a bătut pe acesta şi pe încă un minor aflat în zonă şi i-a distrus omului mai multe bunuri din magazinul mixt pe care îl deţine. Pentru ceilalţi doi scandalagii, respectiv Dănuţ S. (19 ani), din Măxineni, şi Robert M. (20 de ani), din Olăneasca, instanţa a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara. În cauză mai este cercetat şi un minor, tot pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În seara respectivă, la ora 20.45, şeful Postului de Poliţie Comunală Salcia Tudor a raportat faptul că a fo