Deputatul PSD Carmen Moldovan a prezentat, luni, în Parlament, moţiunea de cenzură a opoziţiei depusă la asumarea răspunderii Guvernului pe legea cadru a salarizării, în care se face apel la toţi parlamentarii să voteze împotriva legii salarizării pentru "a stopa abuzul de putere" al Executivului.
În moţiune se susţine că asumarea răspunderii pe această lege a salarizării este imorală, conferă proiectului de lege ilegitimitate, iar maniera de abordare nu este normală.
Legea salarizării are grave deficienţe şi produce efecte economice grave, neîndeplinind criteriile de tehnică legislativă, se arată în moţiune.
Iniţiatorii mai spun că prin legea salarizării nu se asigură cadrul obiectiv de salarizare al personalului bugetar şi există suficiente motive de contestarea ei la Curtea Constituţională.
În textul moţiunii se face apel la parlamentari să stopeze adoptarea legii salarizării şi se arată că votul pentru moţiunea de cenzură este o dovată de respect faţă de cetăţeni.
"Numai votând împotriva legii salarizării se va stopa abuzul de putere şi manifestările antisociale şi antieconomice ale Guvernului Boc", se precizează în finalul moţiunii.
Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în şedinţa de joi a Parlamentului, începând cu ora 9,00.
Dpă angajarea răspunderii Guvernului, în 14 decembrie, pe cele două legi privind salarizarea, opoziţia a depus două moţiuni de cenzură, una pe legea salarizării pe 2011 şi cealaltă pe legea-cadru a salarizării unitare. (Alina Novăceanu, alinaz@mediafax.ro)
Deputatul PSD Carmen Moldovan a prezentat, luni, în Parlament, moţiunea de cenzură a opoziţiei depusă la asumarea răspunderii Guvernului pe legea cadru a salarizării, în care se face apel la toţi parlamentarii să voteze împotriva legii salarizării pentru "a stopa abuzul de putere"