Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează în această lună, concursuri pentru ocuparea a 185 de posturi pentru funcţii publice vacante sau vacante temporar. Luna aceasta cele mai multe posturi scoase la concurs sunt la Agenţii Judeţene pentru Protecţia Mediului: 34 de directori executivi şi 16 adjuncţi. Necesitatea organizării de concursuri rezidă, potrivit informaţiilor din presa centrală, în faptul că, în acest moment, conducerea Agenţiilor pentru Protecţia Mediului este asigurată prin promovarea temporară a unor funcţionari din cadrul acestora, cu avizul ANFP şi numiţi prin ordinul ministrului mediului şi pădurilor. De aceea, conducerea agenţiei cu acordul ministerului a solicitat ANFP organizarea concursurilor.
Directorul APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu, ne-a confirmat că a participat, în cursul acestei luni la concurs, în acest moment aşteptând rezultatele finale ale examenului. „A fost organizat concursul pe data de 15 decembrie. Am fost singurul din Mureş care a participat şi în acest moment aştept rezultatele finale pe care le voi primi probabil în cursul acestei săptămâni. Examenul a avut două probe, scris şi oral. Scrisul l-am luat pentru că am participat şi la examenul oral, dar rezultatele finale nu le ştim încă”, a declarat Dănuţ Ştefănescu.
Linişte la ITM
În cazul inspectoratelor teritoriale de muncă au fost scoase la concurs nu mai puţin de 40 de posturi, 20 pentru inspectori-şefi şi 20 pentru adjuncţi. Conform datelor făcute publice de Ministerul Muncii, în prezent, funcţiile publice de conducere sunt exercitate cu caracter temporar de funcţionari publici din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă. Inspectorul Şef Angelica Boroş nu a putut fi contactată pentru mai multe informaţii.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează în această lună, concursuri pentru ocuparea a 185