Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Alpinistul Dragoş Veleanu şi-a luat zâmbetul în ceruri

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Dragoş Veleanu, Telex, cum îi spuneau prietenii, s-a mutat de ieri mai sus, la ceruri. Mult prea repede, mult prea devreme, Dragoş a plecat dintre noi acolo sus, unde a visat să ajungă întotdeauna.

A trăit fiecare clipă ca şi cum ar fi fost ultima, cu zâmbetul pe buze, conştient că pasiunea pe care o avea de o viaţă, alpinismul, putea să îi aducă oricând moartea. Nu a fost aşa. Nu a murit cucerind Aconcagua, nici Mont Blanc-ul şi nici măcar Elbrus, ultimul vârf spre care a făcut o ascensiune. A trecut în lumea celor drepţi strivit de un ţurţur imens pe Transfăgărăşan şi ne-a dat tuturor o lecţie. „Alpiniştii mor în două feluri: ori pe munte, ori au o moarte de-asta stupidă”, obişnuia să ne spună atunci când venea în redacţia Adevărului de Seară.

L-am îndrăgit cu toţii pentru că avea mereu un surâs ştrengar în colţul gurii, vorbea deschis despre orice şi pentru că, indiferent de ce s-ar fi apucat, o făcea cu pasiune. Glumea, spunând că s-a însurat cu muntele şi că în inima lui nu prea mai e loc de altcineva. Dar nu avea dreptate, şi asta o ştiu zecile de copii care au învăţat de la el să se caţere pe munte, prietenii cu care pleca în expediţii şi ziariştii care au avut onoarea să scrie despre el.Odihneşte-te în pace, prietene drag!

Note de expediţie

Aconcagua, 2010

„Am o tuse seaca ca mulţi alţii de aici ,buzele arse şi ...câteva dorinţe. Dorinte ? Da, dorinţe multe ,mistuitoare ,pătimaşe ,răzbunătoare şi totusi trăiesc pentru a fi mai bun!”

„Vârful este departe , mereu a fost departe şi o să fie departe pentru că atunci când eşti pe el se vede altul !”

„Mă văd .Am mâinile murdare ,gândurile mai aproape de mine ca niciodată! În liniştea asta ,unde nu mă aude nimeni aş putea rosti răspicat ce vreau. Vreau să pot urca !Vreau să fie bine, să pot râde alături de toţi cei care sunt cu mine ...Steagul e afară ,pocneşte ,flutură ves

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°