Campioana Italiei şi a Europei, Internazionale Milano, cu fundaşul român Cristian Chivu titular, a câştigat sâmbătă Campionatul Mondial al cluburilor, după ce a învins în finala de la Abu Dhabi, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa congoleză Tout-Puissant Mazembe.
Fostul jucător al Farului, Denis Alibec, a fost din nou rezervă, în timp ce căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, a jucat până în minutul 54, când a fost înlocuit de Stankovic. Golurile au fost marcate de Pandev, Eto'o şi Biabiany. Inter Milano este a patra echipă europeană care câştigă Campionatul Mondial al cluburilor, după AC Milan (2007), Manchester United (2008) şi FC Barcelona (2009). Primele trei ediţii ale competiţiei au fost câştigate de echipele braziliene Corinthians (2000), FC Sao Paolo (2005) şi Internacional Porto Alegre (2006). Câştigătoarea competiţiei va primi din partea FIFA, pe lângă trofeu, şi un cec în valoare de 5 milioane de dolari, în timp ce finalista va încasa 4 milioane de dolari. Campioana Italiei şi a Europei, Internazionale Milano, cu fundaşul român Cristian Chivu titular, a câştigat sâmbătă Campionatul Mondial al cluburilor, după ce a învins în finala de la Abu Dhabi, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa congoleză Tout-Puissant Mazembe.
Fostul jucător al Farului, Denis Alibec, a fost din nou rezervă, în timp ce căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, a jucat până în minutul 54, când a fost înlocuit de Stankovic. Golurile au fost marcate de Pandev, Eto'o şi Biabiany. Inter Milano este a patra echipă europeană care câştigă Campionatul Mondial al cluburilor, după AC Milan (2007), Manchester United (2008) şi FC Barcelona (2009). Primele trei ediţii ale competiţiei au fost câştigate de echipele braziliene Corinthians (2000), FC Sao Paolo (2005) şi Internacional Porto Alegre (2006). Câştigătoarea competiţiei va primi din partea FIFA, pe lângă trofeu, şi un cec în valoare de 5 milioane de