Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, pentru un cotidian central, că poate fi "o soluţie bună" pentru partid ca Monica Iacob-Ridzi să demisioneze, punând capăt speculaţiilor care se fac pe seama dosarului în care este implicată şi comparaţiilor cu cazul Năstase, citează Mediafax. "Poate fi o soluţie, Monica Iacob-Ridzi să aleagă să demisioneze şi să pună astfel stop speculaţiilor care se fac pe seama acestui dosar şi comparaţiilor care se fac între ea şi cazul Adrian Năstase, spre exemplu. Şi poate fi o soluţie bună şi pentru partid, pentru că, iarăşi, a dat naştere la tot felul de critici la adresa partidului", a declarat Elena Udrea. În schimb, ea a respins categoric dorinţa Monicăi Macovei de excludere automată din partid a oricărui pedelist "beneficiar" al vreunei suspiciuni de corupţie. "Păi, atunci aş da exemplul suspiciunii care s-a creat chiar legat de doamna Macovei când era ministru al Justiţiei, aceea privind casa părinţilor ei. Un lucru clar nedrept faţă de doamna Macovei, pentru că eu nu cred că dânsa avea vreo implicaţie, dar speculaţiile s-au făcut, suspiciunile, să zicem, existau", a argumentat Elena Udrea. Ea a adăugat însă că "în niciun caz" nu spune că Monica Macovei ar fi trebuit dată afară din partid din cauza asta, "pentru că, într-o eră în care oricine poate să spună orice despre oricine în spaţiul public", crede că este mult ca la orice suspiciune să fie dat automat cineva afară din partid. "Dar când există implicarea instituţiilor statului, cele care au atribuţii, Parchet, instanţă judecătorească, atunci e mai mult decât o suspiciune şi poţi să spui că pentru imaginea unui partid, ca şi pentru imaginea ta ca politician, trebuie să faci un pas în spate", a conchis Udrea. Plenul Camerei a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, cu 110 voturi "împotrivă", 109 voturi "pen