Mureşenii care nu au timp să meargă ziua să se aprovizioneze, o vor putea face şi noaptea. Majoritatea hipermarketurilor vor avea program prelungit, însă există şi cazuri în care magazinele vor rămâne deschise non-stop.
Comercianţii ştiu că perioada dinaintea Sărbătorilor de Iarnă este cea mai profitabilă din an, de aceea în această perioadă marile magazine îşi modifică programul de funcţionare. Schimbările vin în special în ajutorul persoanelor ocupate, care nu au timp pentru cumpărături, în timpul zilei.
La Auchan, de exemplu, până pe data de 23 decembrie, cumpărăturile se pot face până la ora 23.00, iar în Ajunul Crăciunului, programul este redus până la ora 18.00. În 26 decembrie însă, magazinul se va redeschide între orele 10.00 şi 20.00.
Non-stop, la Real
Cine preferă să se aprovizioneze de la Real, trebuie să ştie că aici, programul va fi non-stop până pe 23 decembrie. „Magazinul va fi deschis non-stop până pe 23 decembrie, urmând ca în 24 decembrie programul să fie între orele 8.00 şi 19.00. Din data de 26 decembrie programul revine la normal, adică va fi deschis între orele 8.00 şi 23.00”, a precizat Iuliana Pacso, director magazin Real Târgu-Mureş.
La Metro, programul este prelungit cu doar o oră, între 18 şi 23 decembrie, astfel că va rămâne deschis până la ora 23.00. În 24, însă, magazinul se închide la ora 16.00, acelaşi program fiind anunţat şi pentru zilele de 26 şi 31 decembrie, dar şi pentru 2 ianuarie. Între 27 şi 30 decembrie, programul magazinului este normal.
Şi cei de la Kaufland anunţă modificări, în următoarea perioadă. Între 16 şi 23 decembrie, magazinul va fi deschis între 7.00 şi 24.00, iar în 24, între 7.00 şi 17.00. A doua zi de Crăciun, programul este între 9.00 şi 18.00, iar între 27 şi 30 decembrie, hipermarketul rămâne deschis până la 24.00, urmând ca în 31 să se închidă la ora 17