Numeroşi pietreni cumpără ce este mai ieftin, chiar dacă acest lucru înseamnă renunţarea la mâncărurile tradiţionale. Din diferenţa de bani care le rămâne, oamenii iau mai ales fructe şi dulciuri pentru brad.
Pietrenii uită de tradiţie când vine vorba de preţurile cărnii de porc. „Am luat 700 de lei salariu, iar soţul are 800. Banii s-au dus pe rate şi facturi şi mai mult de 300 de lei nu am de unde să dau pe mâncare. Am luat numai o bucăţică de carne de porc, de poftă, dar în rest cumpăr pui că-i mai ieftin şi-l pot folosi la mai multe“, a spus Ramona Darie, educatoare.
Vânzătorii de carne de porc se plâng că au încasări mici. „N-are lumea bani. Mulţi vin, întreabă, mai şi cumpără, dar nu ca anii trecuţi. Preţurile n-au mai crescut, dar vânzările sunt la jumătate faţă de acum doi ani“, a spus Toader Neagu, angajat la o carmangerie.
La carne, ca la muzeu
În schimb, la mare căutare este carnea de pui . „Am luat patru pui refrigeraţi şi fac şi supă şi salată şi friptură. Am dat 30 de lei pe ei şi sunt mari. Am fost şi m-am uitat la târgul de preparate din porc de la piaţă, dar când am văzut că au kilogramul de şoric la 70 de lei, nu mi-a mai trebuit nimic. Acolo mergi ca la muzeu“, a spus pensionara Viorica Olaru.
Cei mai norocoşi sunt pietrenii care au rude la ţară, de unde se aprovizionează cu carne de porc, sau cei care merg în târgurile de la sate unde dau între 5 şi 8 lei pe kilogramul de purcel şi apoi îl sacrifică.
Cumpără câte un porc viu
„Am luat un porc împreună cu fraţii mei. Îl împărţim la trei şi ajungem mai ieftin. Am dat 550 de lei şi facem din el şi friptură şi cârnaţi“, a spus Ilie Gheorghe, electrician.
Vânzătorii din carmangerii aşteaptă însă Ajunul de Crăciun când, cred ei, pietrenii se vor îmbulzi să cumpere carne de porc, scoasă la preţuri promoţionale. „Anul