Un altfel de interviu cu unul dintre comentatorii ziarului „Adevărul", unul despre pisici, fotbalişti, femei frumoase şi satele Franţei cu brutărie în centru.

Cuvintele care urmează sunt o uşă deschisă spre lumea unui „cititor înverşunat până la orbire. Un fost traducător harnic şi parolist. Un consumator frenetic de sport. Un invitat în general convenabil la emisiuni TV. Un editor felinofil şi diabetic". Radu Paraschivescu. Omul care „prezidează" trei motani mizantropi - Melville, Klinger şi Aramis -, care o admiră, cu îngăduinţa înţeleaptă a soţiei, pe Monica Bellucci, care şi-a lăsat mustaţă dintr-un „accident", nu o cochetărie, care s-ar fi vrut Cruyff, sau măcar Tostao, dar a sfârşit scriind ghiduri pentru nesimţiţi şi romane despre inimi smulse din piept şi pictorul Caravaggio (urmează unul despre o baladă irlandeză). Şi e foarte bine că e aşa. Spuneai că nu are dreptate Horia Roman Patapievici, că nu eşti „un moralist". Mai spuneai că textele pe care le publici în ziare nu te fac ziarist. Ce este, totuşi, Radu Paraschivescu? Drept să-ţi spun, Andrei, nu ţin minte ca Horia Patapievici să mă fi considerat „moralist". Cuvântul e prea serios pentru lucrurile pe care le fac şi de care mă ocup. E adevărat, cunosc oameni care au desluşit în mine, pe nedrept, mugurii unui diriginte de atitudini şi comportamente. Şi cred că totul a început de la „Ghidul nesimţitului", pe care l-am publicat cu patru ani şi jumătate în urmă. Am încercat încă de-atunci să-mi declin competenţele în materie de „făcut morală". Nu-mi şade bine în postura aceasta. Nu vreau să fiu perceput drept un pisălog prost dispus, un uscat care, din cauză că i s-au atrofiat simţurile, se visează agent al reformei. Departe de mine asemenea gânduri. Pe de altă parte, nici ziarist nu sunt. A, scriu la ziar? Asta-i altceva. Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Adrian Năstase, Daniela Nane, Adrian Vasiles