230 de oameni au fost răniţi, iar alţi 84 şi-au pierdut viaţa în iarna lui ׳89, pe străzile Braşovului. După 21 de ani, braşovenii rememorează momentele de teroare pe care le-au trăit la Revoluţie. Un Crăciun acoperit cu sânge şi speranţă.
Un zvon, o veste şi câteva ţipete de femeie care au răsunat pentru prima dată în difuzoarele radioului. Erau primele semne ale revoltei pornite la Timişoara, care se întindeau peste ţară. În 21 decembrie, braşovenii au simţit că a venit clipa să îşi recâştige libertatea. Niciun preţ nu părea prea mare şi nicio viaţă nu era prea scumpă. „Jos comunismul" au fost cuvintele care au fremătat pe buzele tuturor.
Disperarea oamenilor s-a transformat în doar câteva clipe în curaj, o cutezanţă greu de atins, care a fost numită mai târziu „inconştienţă". Mai mulţi braşoveni au ajuns în faţa Prefecturii, „Judeţeana de partid" de atunci, purtând în mâini un cearşaf pe care scriseseră „Jos comunismul". Tot mai mulţi oameni au început să vină de peste tot în acelaşi loc, uniţi de aceeaşi dorinţă. „Ne gândeam să fim liberi, simţeam că aceasta e şansa noastră. A fost gândul care ne-a unit, indiferent de nume sau de vârstă. Eram sute de suflete unite într-o chemare", îşi aminteşte Vasile Mardare, unul dintre revoluţionarii braşoveni.
Dezamăgire. Libertatea câştigată în 1989, umbrită de sărăcie
Lacrimi îngheţate, pentru martirii de la Braşov
După-amiaza a început să se tragă în mulţime, la grămadă, fără ţintă precisă. Primii martiri au căzut seceraţi. Gloanţele trase pe străzi nu i-a împrăştiat pe oameni. A doua zi dimineaţă numărul manifestanţilor depăşea 100.000 de suflete. În jurul prânzului, românii află de prima lor victorie: dictatorul fuge şi începe degringolada în rândul organelor de ordine. Încep moment de teroare pură în toate zonele Braşovului. Zvonurile sumbre curg şi îi îngrozesc pe oameni: apa a
