Pentru oricine urmărește zilnic sau măcar săptămânal evoluția prețurilor acțiunilor românești tranzacționate la bursă, este evident că actuala perioadă de timp are caracteristici aproape complet diferite de cele pe care le-am fi putut constata în primul trimestru sau chiar prima jumătate a anului.
Intensitatea corelației între mișcările prețurilor acțiunilor românești și cele de pe piețele bursiere internaționale s-a redus simțitor. Nu spun că asta ar fi ceva surprinzător sau nefiresc, ci doar constat acest lucru. De-a lungul ultimilor cinci ani (dintre care doi anteriori crizei, doi de criză și unul de ușoară stabilizare la nivelul economiei globale), au fost numeroase atât perioadele în care bursa românească era extrem de puternic corelată cu mediul extern, cât și cele în care această corelație a slăbit mult sau chiar, în unele momente, a căpătat semn negativ (pentru că economia și studiul statistic ne arată că putem să avem și așa ceva, adică perioade de corelație puternică, dar de semn negativ).
Evident, putem găsi cauze și explicații economice și logice atât pentru perioadele de corelare intensă, cât și pentru cele de decuplare. În primul caz, poate fi vorba de lipsa unor evenimente interne cu impact major și, totodată, de un interes ridicat și prezența sporită a investitorilor străini pe piața românească, aceștia acționând și la București de aceeași manieră ca și pe alte piețe mature pe care sunt activi. În al doilea caz, al decuplării, explicațiile pot ține de evenimente pozitive sau negative interne, extrem de semnificative, care determină o reacție particulară a investitorilor străini în raport cu acțiunile românești sau de acuta lipsă de interes a acestora față de România, lăsând astfel piața locală într-o puternică criză de lichiditate și complet la mâna și interesele speculatorilor autohtoni.
Probabil că dacă în această fragilă co
