În speranţa că astfel îşi vor creşte vânzările, administratorii au decis să îşi decoreze magazinele. Bradul împodobit, beteala strălucitoare şi globurile multicolore au fost aşezate cu multă migală printre rafturi şi vitrine. Mai mult, vânzătoarele s-au transformat în Crăciuniţe.
Brazi împodobiţi şi colinde
La intrarea într-unul din supermarketurile din oraş, clienţii au parte de o atmosferă ca de poveste. Magazinul a fost transformat în casa lui Moş Crăciun. Un brad împodobit, înalt de câţiva metri, îi îmbie pe oamenii veniţi la cumpărături. Pe tavan, au fost aşezate cu multă migală ghirlande sărlucitoare şi globuri viu colorate. Angajatele magazinului s-au transformat, la rândul lor, în ajutoarele Moşului. Fiecare dintre vânzătoare a primit o uniformă roşie, iar pe cap poartă căciuliţe identice cu cele ale bătrânelului care aduce cadouri copiilor cuminţi. În fundal, răsună colinde româneşti.
„În câteva zile, am reuşit să transformăm magazinul aşa cum îl vedeţi acum. Am decis ca fiecare dintre clienţii care ne calcă pragul să simtă atmosfera sărbătorilor în momentul în care vin la cumpărături“ a declarat Marius Ilie (32 ani), administratorul supermarketului.
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia !