UPDATE:Boc cere avizul Parlamentului pentru un buget care "aduce veşti bune după greutăţi şi suferinţe"
Premierul Emil Boc a solicitat, luni, avizul parlamentarilor pentru proiectul bugetului pe 2011, susţinând că proiecţia finanţelor publice pe anul viitor "aduce veşti bune după multe greutăţi şi suferinţe", prin perspectiva ieşirii din recesiune şi înregistrării unei creşteri economice de 1,5%.
"Partea cea mai grea a crizei este depăşită. Bugetul este o poliţă de garanţie că România nu va intra în derapaj", a spus Boc în plenul Parlamentului.
El a arătat că, prin proiectul de buget, se estimează pentru 2011 un nivel stabil al cursului valutar, de 4,21 lei pentru un euro, apropiat nivelului din acest an.
Deputaţii şi senatorii s-au reunit, luni după-amiază, în plen, pentru a dezbate proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2011 propus de Executiv. (Alexandru Moise, politic@mediafax.ro)
Deputaţii şi senatorii s-au reunit, luni după amiază, în plen, pentru a dezbate proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2011 propus de Executiv.
Actul normativ a primit raport favorabil, cu amendamente, din partea Comisiilor reunite pentru buget finanţe ale Parlamentului.
Şedinţa, la care şi-au anunţat prezenţa un număr de 431 de parlamentari, este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
Lucrările, anunţate pentru ora 16.00, au început cu o întârziere de aproape trei sferturi de oră.
La şedinţa Parlamentului asistă prim-ministrul Emil Boc, alături de miniştri din cabinet.
Ordinea de zi, care include dezbaterea proiectului de buget, fost adoptată prin votul majorităţii parlamentarilor, fiind înregistrate 18 "abţineri".
Senatorii şi deputaţii au decis, cu 179 de voturi "pentru", 62 de voturi "împotrivă" şi o "abţinere", ca programul de lucru de luni să se încheie la ora 02.00. (Eliana Rădulescu