În bătălia pentru aplicarea Ordonanţei 50 - apărută în iunie şi care îşi propunea să transparentizeze condiţiile de acordate pentru creditele populaţiei - mai rămâne un singur episod: votul în plenul Camerei Deputaţilor, iar bancherii sunt acum în avantaj.
La presiunile Băncii Naţionale şi ale Fondului Monetar Internaţional, deputaţii din Comisia de Buget Finanţe au "tăiat" din forma ordonanţei cele mai puternice prevederi - aplicativitatea şi pentru creditele vechi, dar şi împuternicirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului de a decide suspendarea activităţii de creditare în cazul băncilor descoperite cu nereguli la contractele de împrumut. Acestea le dădeau şi cele mai mari emoţii bancherilor, care s-au grăbit să calculeze că ar putea să piardă circa 600 de milioane de euro anul acesta, în cazul în care ordonanţa s-ar aplica în forma propusă de Guvern. Acum, secretariatul Comisiei pregăteşte, în regim de urgenţă, raportul asupra proiectului de lege pentru a fi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, care are şi rol decizional. Proiectul de lege a ajuns la circa 200 de pagini, incluzând amendamentele discutate, plecând de la un act de 50 de pagini.
Discuţiile şi votul final ar putea să aibă loc până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care preşedintele Traian Băseascu i-a avertizat pe deputaţi, printr-o scrisoare trimisă la jumătatea acestei luni, că aprobarea Ordonanţei 50 într-o formă "echilibrată" este una dintre condiţiile pentru primirea în ianuarie a celei de-a şasea tranşe din împrumutul de la FMI. Prioritatea pentru acest început de săptămâna va fi însă votul asupra Legii Bugetului.
Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, a precizat miercuri, că dacă raportul comisiei va trece de plen în forma în care este propus, atunci OUG50 în legătură cu creditele în derulare va mai produce