Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a efectuat, azi dimineaţă, prima traversare a Pasajului Basarab alături de omologul său din Ankara, Melih Gokcek, aflat în Bucureşti, în aceste zile. Porţiunea pasajului pe care au călătorit cei doi primari a fost curăţată de zăpadă, la capătul traseului fiind amplasat un panou cu schiţele construcţiei, pe care Oprescu a prezentat-o pe scurt invitatului. Melih Gokcek s-a arătat impresionat de realizarea omologului său, dar şi de autobuzul folosit pentru traversare, despre care a afirmat, în română, că este "frumos".
Plimbarea cu autobuzul a fost un motiv de entuzisasm şi pentru consilierii lui Oprescu. "De când nu ai mai mers cu autobuzul?". "De când eram pionier. Fă-mi o poză să o pun pe blog, o să dea bine - consilierii în autobuz", se auzeau conversaţiile din mijlocul de transport.
Traversarea s-a făcut cu viteză redusă, pasajul fiind încă în teste. De altfel, consilierii neobişnuiţi cu acest mijloc de transport şi-au exprimat, în momentul în care autobuzul a trecut peste o denivelare, temerea că podul se va prăbuşi.
După ce Oprescu i-a prezentat schiţa construcţiei omologului său, delegaţia a coborât sub pasaj, unde era aşteptată de un tramvai. Fiind destul de frig, Oprescu s-a enervat că tramvaiul staţiona prea mult cu uşile deschise şi i-a strigat vatmanului să pornească mai repede. Întâmplarea i-a adus aminte primarului de un banc, pe care l-a împărtăşit omologului său din Ankara.
"Era un tren care staţiona în Siberia, la minus 40 de grade, dar mai de mult, pe vremea sovieticilor. Trenul era descoperit. După o jumătate de oră se ridică un cetăţean şi strigă: «Nu mai porneşte trenul odată»? «Se schimbă locomotiva», i se răspunde. După încă o jumătate de oră, cetăţeanul strigă din nou: «Nu mai porneşte, tovarăşe, trenul odată»? «Se schimbă locomotiva», i se spune iar. După încă o oră, cetăţeanul strigă d