Atât înainte, cât şi după votul din 14 decembrie, când parlamentarii urmau să decidă dacă permit percheziţia informatică şi extinderea urmăririi penale faţă de colega lor Monica Iacob Ridzi, aleşilor le-a fost greu să evite a lua la cunoştinţă părerea preşedintelui în această chestiune, având în vedere că Traian Băsescu o exprimase cât se poate de limpede în faţa presei. Preşedintele a avertizat asupra semnalului pe care PDL l-ar da dacă va bloca demersurile procurorilor faţă de un fost ministru acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi acte de corupţie. Dar degeaba.

După seara fatidicului vot, în care „sentimentalii" pedelişti s-au făcut scut în jurul lui Ridzi, preşedintele s-a văzut nevoit să admită public că principalul partid de guvernământ, din rândurile căruia provine, a ajuns să îmbrăţişeze între timp principiul de căpătâi al pesediştilor, potrivit căruia membrii Parlamentului sunt mai presus de lege, indiferent de acuzele ce li se aduc. De pe urma votului parlamentarilor de toate culorile va avea de suferit, fireşte, ţara - pe de o parte, dat fiind că îşi cam poate lua gândul de la aderarea la spaţiul Schengen la termenul dorit, iar pe de alta, deoarece va ajunge şi mai izolată în Europa ca urmare a lipsei de voinţă politică în privinţa combaterii corupţiei la nivel înalt.

Prin gestul lor, parlamentarii PDL i-au dat explicit de înţeles preşedintelui că influenţa sa asupra lor este una strict limitată. Iar Băsescu a mărturisit că a ajuns să nu-i mai cunoască pe mulţi dintre membrii partidului despre care se presupune că încă urmează calea indicată de preşedinte. De-acum este însă limpede că pedeliştii sunt dispuşi să-l susţină cel mult într-o serie de bătălii pe cât de ritualistice, pe atât de sterile duse cu adversarii politici tradiţionali, nedând doi bani pe predicile moralizatoare rostite la Cotroceni despre