Legile şi cârnaţii sunt două lucruri pe care nimeni nu le-ar accepta dacă ar şti cum sunt făcute. Când a rostit acest aforism, Bismarck sugera că un proces neplăcut poate, totuşi, avea rezultate dezirabile. Din păcate, însă, nu putem spune acest lucru despre actuala dezbatere a bugetului pe anul viitor.

Un anumit grad de negociere pe faţă a resurselor disponibile este un element inevitabil al dezbaterii oricărui buget. Modul în care se abordează însă dezbaterea bugetului României, ca o anuală "bătălie pentru caşcaval", devine cu atât mai grav cu cât situaţia actuală a ţării impune mult mai multă seriozitate, strategie şi viziune.

Plecând de la ţintele prevăzute în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, proiectul de buget actual nu face mare lucru dincolo de a împărţi procente pe ici şi pe dincolo. Fiindcă avem deja prostul obicei al rectificărilor, ne putem aştepta ca multe din cele discutate acum să nu se concretizeze. Devine aşadar irelevant câţi bani merg acum - pe hârtie - la educaţie sau la sănătate, la infrastructură sau la agricultură. În forma sa ideală, bugetul României ar trebui să reprezinte aspiraţiile şi obiectivele noastre nu numai pentru 2011, dar şi pentru anii de după. Departe de a fi o simplă listă de cheltuieli, bugetul reflectă priorităţile celor care l-au făcut. În acest document aflăm ce fel de ţară vrem să devenim, care e genul de societate pe care vrem să o construim. Aflăm ce contează cu adevărat pentru noi, ca naţie. Asta pentru că bugetul nu e un document al vorbelor goale, ci unul al cifrelor. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Or, după doi ani de criză economică din ce în ce mai acută, România nu dă semne că ar avea vreun plan de viitor, dincolo de falsul panaceu al acordului cu FMI. Avem un Consiliu Fiscal, instituit printr-o lege a responsabilităţii fiscale aplaudată de FMI. Acest for este tolerat, dar nu şi respe