Iarăşi despre Traian Ungureanu. Omul mi se pare un caz mai mult decît interesant despre cum se pot înrola jurnaliştii pînă la ultima picătură de decenţă. În ultimul timp a tot adăugat comentarii pe blog care m-au intrigat prin univocitate şi prin pasivitate în acelaşi timp. Lucruri care mă fac să întreb de ce tocmai “jurnalistul” dintre “intelectualii” recrutaţi de PDL se prezintă cel mai lamentabil.

După ce dă două bîte în cazul Wikileaks, clar “ilegale” după autorul cu pricina, după ce îl mai rade şi pe CTP, după ce vine cu un post despre Ponta (pe care l-am ras şi eu, dar fără să simt nevoia de pamfletărisme inutile sau de înrolări jenante), rămîne totuşi o întrebare de pus.

Cum poate TRU să abereze jenant pe marginea unor probleme cu totul secundare (integritatea lui Andrei Pleşu, de exemplu) şi cum de nu se alătură unor lupte cu sens şi fără speranţă pe care le poartă în partid oameni precum Cristian Preda şi Monica Macovei (- nu sînt pe aceeaşi linie ideologică cu ei, nu ne unesc multe, dar îi înţeleg în demersul lor necesar şi elementar dacă tot te pretinzi “intelectual”)?

Unde a dispărut TRU în toată minima ecuaţie a decenţei. Cum de-a ajuns om de partid complet, fără urmă de spirit de risc, fără minima dorinţă de a nu se face de rîs măcar. Măcar de dragul cititorilor ceva mai lucizi, şi tot trebuia să fi încercat o luare de poziţia critică faţă de ai lui, faţă de ce se întîmplă în PDL. Sau măcar din narcisism trbeuia să înveţe ceva mai mult de la Preda şi să-i lase încolo pe cei cu reverii creştin-băseciano-democratice din zodia Baconschi.

Întrebări dureroase fără răspuns pe care le trecem umil în sertarul “lecţii de viaţă”.

Iarăşi despre Traian Ungureanu. Omul mi se pare un caz mai mult decît interesant despre cum se pot înrola jurnaliştii pînă la ultima picătură de decenţă. În ultimul timp a tot adăugat comentarii pe blog care