Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Publicat in rfi, luni 20 decembrie 2010 ·

Demersul Opoziţiei a eşuat : una dintre cele două moţiuni de cenzură pe tema legii salarizării a fost respinsă, luni, 20 decembrie. Şansele moţiunii de cenzură pe legea salarizării nu sunt încurajatoare. Iată ce spunea anterior la RFI vice-liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, membru în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.

Eugen Nicolăescu era sceptic luni dimineaţă în privinţa şanselor moţiunii de cenzură. "Nu ştiu dacă moţiunea are şanse să treacă sau nu, pentru că nu ştim cum vor vota cei de la arcul guvernamental. În general, ei îşi apără foarte puternic Guvernul şi în consecinţă, şansele, din punctul meu de vedere nu sunt încurajatoare. Dar mai important decât atât este faptul că avem un subiect, pe care putem să-l discutăm, să-l dezbatem. Toată lumea din societatea românească a criticat faptul că se doreşte să se adopte o lege, fără nici un fel de dezbatere. Moţiunea tocmai asta reuşeşte, să dezbatem pe textul de lege", declară fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Eugen Nicolăescu e de părere că legea salarizării va sărăci populaţia. "Efectele legii salarizării sunt să scadă salariile şi să micşoreze cheltuielile bugetare cu salariile. Altceva nu face bun pentru societate. Pe noi ne-ar interesa să avem o lege a salarizării, care să ţină cont de importanţa socială a fiecărei categorii de salariaţi bugetari din România, ne-ar interesa ca salarizarea să se facă pe criterii de performanţă şi competenţă, ne-ar interesa ca salarizarea bugetară să motiveze carierele celor care lucrează în sectorul bugetar, astfel încât cei care rămân aici să fie buni profesionişti, dar mai ales să deservească corect populaţia", explică deputatul liberal.

Una dintre cele două moţiuni de cenzură pe legea salarizării a fost citită în Parlament, luni, 20 decembrie şi va fi dezbătută joi. Cealaltă moţiune pe le

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°