Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI dă Greciei încă 2,5 miliarde de euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 decembrie 2010 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a deblocat a treia tranşă, de 2,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în luna mai Greciei şi a înrăutăţit proiecţiile de scădere economică pentru acest an şi 2011 transmite AFP. A treia tranşă aduce fondurile alocate până în prezent de FMI Greciei la 10,6 miliarde de euro, dintr-un total de 30 de miliarde de euro promise. Fondul şi guvernul elen au ajuns în noiembrie la un acord privind acest vărsământ.

Instituţia financiară internaţională a diminuat de la 2,5% la 3% estimarea de scădere economică pentru 2011 şi de la 4% la 4,2% proiecţia privind reducerea Produsului Intern Brut în acest an.

FMI preconizează că activitatea economică va reîncepe să crească spre sfârşitul anului viitor. Printre riscurile pe termen scurt referitoare la evoluţia economiei FMI enumeră scăderea puternică a cererii interne, înăsprirea condiţiilor monetare în zona euro, persistenţa volatilităţii pieţelor financiare, încetinirea revenirii economiei mondiale şi extinderea problemelor statelor periferice ale zonei euro.

"Programul susţinut de FMI continuă să înregistreze rezultate bune, iar autorităţile greceşti trebuie felicitate pentru determinarea cu care implementează politica macroeconomică şi reformele structurale dificile şi ambiţioase. Dar, având în vedere slăbiciunea sectorului public şi sentimentul negativ al investitorilor, reformele globale realizate la momentul oportun rămân esenţiale pentru asigurarea revenirii creşterii şi a unei dinamici viabile a datoriei publice, protejând totodată grupurile vulnerabile", se arată într-un comunicat al FMI, în care, printre elemente pozitive, sunt menţionate scăderea inflaţiei şi îmbunătăţirea competitivităţii.

FMI a menţionat că negociază în continuare cu Uniunea Europeană, care s-a angajat să asiste financiar Grecia cu 80 de miliarde de euro, pentru prelungirea termenelor la car

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui Duckadam. „Astfel, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fo

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 9 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 24 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 19 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum o ora
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 9 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

RAPORT Ericsson: Traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. Până la finalul anului 2030, vor fi 6,3 miliarde de abonamente 5G la nivel global

News.ro acum 2 ore
Cu toate că rata de creştere a traficului de date în reţelele mobile este în scădere, totuşi, potrivit unui raport Ericsson, traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. De asemenea, până la finalul anu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°