* verdictul a fost pronunţat ieri, prin vot, în cadrul şedinţei Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Brăila
S-a decis! Viceprimarul Stănel Necula, vicepreşedintele CJ Giana Pătraşcu, Ionel Adetu şi Sorin Sârbu vor părăsi băncile organizaţiei judeţe a PDL Brăila. Verdictul a fost pronunţat ieri, prin vot, în cadrul şedinţei Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Brăila. "CCJ a hotărât excluderea din partid a celor patru. Vrem să arătăm că, spre deosebire de cum decurgeau treburile în trecut la PDL Brăila, acum se respectă regulamentul şi statutul partidului. Majoritatea a votat...", ne-a declarat preşedintele filialei judeţene a democrat-liberalilor brăileni, Constantin Dumitriu. Vizavi de acest subiect, i-am contactat în cursul zilei de ieri pe Stănel Necula şi pe Giana Pătraşcu, pentru a ne spune dacă, dată fiind situaţia în care se află, se gândesc să adere la un alt partid de pe harta politică brăileană. "Nu, nu m-am gândit la niciun alt partid. Eu am muncit la PDL, mi-am cheltuit timpul şi energia aici şi a fost partidul care s-a potrivit cel mai bine viziunii mele politice. Eu nu m-am retras din politică, ci am fost scos din politică. Oricum, o să-mi iau puţin timp liber ca să reflectez asupra situţiei şi abia după aceea voi lua o hotărâre", ne-a declarat Necula.
"E clar, este o epurare!"
În ceea ce o priveşte pe vicepreşedintele CJ Giana Pătraşcu, aceasta este de părere că decizia CCJ-ului reprezintă nu o exagerare, ci o aberaţie de proporţii, precizând că frica de concurenţă este piatra de temelie a acestei hotărâri: "Nu mi se pare o exagerare, ci o aberaţie de proporţii. Din punctul meu de vedere, toată acţiunea este provocată de frică, de frica concurenţei. Balcan spunea că eu nu sunt politician. Dacă Balcan crede că, în politică, furtul şi minciuna sunt calităţi, atunci eu nu sunt politician. Eu nu cred în aşa ceva. Oricum, una