Nu sunt mulţumit. Se putea mult mai mult. La nivelul tehnic al fetelor, la jocul şi imaginaţia lor, diferenţa faţă de nordice o făcea factorul psihologic.
Noi românii, nu mai avem aplomb, tupeu, entuziasm, curaj în a aborda marile probleme, subiecte, jocuri. Ne autominimalizăm, bagatelizăm, nu ne luăm în serios, nu avem mentalitate de luptător. Deci, de învingător suprem. Suntem erodaţi de frustrări. Cândva am avut astea... nu vreau să par un nostalgic. Pe scurt, românul nostru nu e „sârb". Nu are ambiţia de tip slav, a „sălbăticiei asiatice", aia din genă, care duce lupta până la limita admisibilului. Să ne schimbăm sângele? Nu! Să ne exersăm! Mâncând carne crudă! Nu schimbi temperamentul, ci comportamentul. Treabă grea. Vine de la politica de stat! Cu un popor sărac şi umilit nu se poate realiza un obiectiv grandios. Ce să-i bagi subiectului în cap, când ai lui mănâncă fasole şi zeamă de oase? Că e Supraom? D-alu' Nietsche? Când tu vii de la coada vacii, şi aia scurtată cu un sfert. 25%... Asta ne-a pierdut accesul în finala mare. Cu toate înjurăturile apriorice al lui Gaţu, noi trebuia să jucăm de-adevărat contra Rusiei; nu sunt adeptul înfrângerilor strategice. Trebuia să batem tot, să pârjolim, să radem de pe faţa pământului, să tremure apoi suedezele. Cum să accepţi că ai doar un portar şi să-l laşi să ia cu nemiluita goluri!? Dacă era slab moralmente, ce rămânea din el la meciul decisiv? N-avem aplomb de Supraom! Suntem doar un popor de „găinari" - aşa ne taxează străinătatea, nu eu! - care la Herning şi-a depăşit condiţia. Nu vreau să umbresc această uriaşă victorie românească, dar asta e realitatea: ce mănânci aia joci! Cu atât mai mult, meritul fetelor şi al conducătorilor este unul imens. Dincolo de aşteptări. Fetele astea, sunt nişte eroi. Nu de aceeia inventaţi de ziare, basme şi cimilituri. Doamne fereşte să le decoraţi! Că le pătaţi!
