Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de Constanta Chirilă s-a întâlnit cu agricultori din 60 de localităţi

Publicat in Ziua Constanta, luni 20 decembrie 2010 ·

Deputatul constănţean Constantin Chirilă s-a preocupat mereu de soarta agriculturii din Dobrogea, iar de când este membru al Comisiei pentru Agricultură a întreprins tot felul de acţiuni pentru a-i învăţa pe fermieri cum să acceseze fonduri europene. Săptămâna trecută, deputatul şi alţi câţiva specialişti în domeniu au participat la o serie de întâlniri cu agricultori din 60 de localităţi constănţene.

Democrat-liberalul Constantin Chirilă consideră că agricultura în Dobrogea trebuie să redevină un domeniu prioritar. Tocmai de aceea, deputatul constănţean, împreună cu directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Nicolae Sterghiu, directorul executiv al APIA - Centrul Judeţean Constanţa, Stere Pufleni, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Constanţa, Paraschiva Bobe, au încheiat săptămâna trecută sesiunea de informări în judeţul Constanţa. Informările au fost ţinute în cinci centre, unde au participat fermieri din 60 de localităţi. La întâlnirea de la Albeşti au participat agricultori din localitate, dar şi din Negru Vodă, Amzacea, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Dumbrăveni, Independenţa, Topraisar, Mangalia, Albeşti, 23 August, Costineşti, Limanu, Pecineaga şi Tuzla. La informarea organizată la centrul din comuna Castelu au participat fermieri din Lumina, Năvodari, Murfatlar, Nicolae Bălcescu, Ovidiu, Valu lui Traian, Cernavodă, Ciocârlia, Cobadin, Cuza Vodă, Deleni, Medgidia, Mircea Vodă, Peştera, Poarta Albă, Saligny, Seimeni, Siliştea şi Tortomanu. La Hârşova s-au reunit, alături de Constantin Chirilă şi invitaţii săi, agricultori din Ciobanu, Crucea, Ghindăreşti, Gârliciu, Horia, Saraiu, Topalu, Vulturu. În comuna Mihai Viteazu, reprezentanţii APIA şi ai Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană s-au întâlnit cu oameni care încă mai speră să transforme agricultura într-o afacere profitabilă din

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 8 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 5 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°