Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima moţiune de cenzură pe Legea salarizării a fost respinsă. Parlamentarii o votează joi pe cea de-a doua

Publicat in Gandul, luni 20 decembrie 2010 ·

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Moţiunea de cenzură "Legea privind salarizarea în anul 2011 - ultima ţeapă trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc" a primit, ieri, 190 de voturi "pentru" şi 1 "împotrivă".

Documentul a fost, astfel, respins, iar actul normativ asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea se consideră adoptat. La finalul dezbaterilor, senatorii şi deputaţii puterii au refuzat să-şi exprime votul, rezultatul putând fi anticipat deoarece în favoarea moţiunii s-au pronunţat mai puţini aleşi decât necesarul de 236, prevăzut de lege. Mai mult, rezultatul arată faptul că moţiunea a obţinut cu 11 mai puţine voturi decât numărul semnatarilor ei. Imediat după respingerea moţiunii de cenzură, premierul Emil Boc a afirmat că, de la anul, bugetarii vor primi salariile cu 15% mai mari: "Astăzi, 1.290.000 de bugetari au o veste bună. De la 1 ianuarie se recuperează 15% din salariul diminiuat în iulie 2010, în raport cu ce oferea opoziţia, o soluţie fără acoperire, doar un cadou otrăvit pe care din nou îl ofereau românilor, aşa cum l-au mai oferit şi în 2008", a spus Boc.

În timpul dezbaterilor, liberalul Ludovic Orban a criticat Guvernul Boc, pe care l-a comparat cu "un furuncul", "o măsea stricată" şi cu "hemoroizii" corpului social care trebuie înlăturaţi pentru recuperarea sănătăţii naţiunii: "Ce face un om atunci când îl doare măseaua? Ce face un om atunci când are un furuncul pe faţă? Ce face un om atunci când are hemoroizi? Ce-ar trebui să facă un corp social cum este naţiunea română atunci când în loc de Guvern are şi furuncul, şi-o măsea stricată, are şi hemoroizi? Ar trebui să facă un singur lucru, ceea ce face un om normal: îşi scoate măseaua, îşi operează furunculul, îşi taie hemoroizii. Ca atare, stimaţi colegi, dacă vă place în continuare să trăiţi cu o durere permanentă în corp, dacă vă place în continuare să nu puteţi să mâncaţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 32 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 53 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Concluziile lui Basarab Panduru după FCSB - Inter d'Escaldes: „Asta m-a surprins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Basarab Panduru a analizat prestația avută de , din turul 1 al preliminariilor UEFA Champions League. Și a încercat să găsească explicații pentru jocul roș-albaștrilor. Poate au fost de vină și schimbările. Să nu uităm că e primul meci. Să o vedem î

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 35 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 11 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°