Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi Garda Financiară vor fi desfiinţate şi vor funcţiona ca departamente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Ulterior, vor fi înfiinţate opt direcţii de administrare fiscală regionale, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Sursa: Codrin Prisecaru
Oficialii MFP susţin că prevederile proiectului de act normativ privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor Fiscului ar eficientiza combaterea evaziunii fiscale, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.
Totodată, vor fi eliminate informaţiile paralele, iar legislaţia financiar-fiscală va fi aplicată în mod unitar de angajaţii ANAF, se mai arată în document.
Alte avantaje ale modificărilor propuse sunt: unificarea practicii şi procedurilor fiscale în întreaga ţară, reducerea cheltuielilor funcţionare şi chiar şi reducerea numărului de personal.
"Prin măsurile propuse se urmăreşte creşterea veniturilor bugetului general consolidat prin diminuarea fenomenului de evaziune fiscală, printr-un control eficient şi o mai bună adminstrare a creanţelor şi a contribuabililor, dublată de necesitatea reducerii costurilor de administrare şi eliminarea competenţelor care se suprapun", se arată în nota de fundamentare.
Cum va fi reorganizată Vama
În prima etapă a restructurării Fiscului, ANV nu va mai avea personalitate juridică şi va deveni un departament în cadrul ANAF, condus de un subsecretar de stat.
Aparatul propriu al ANAF va prelua activitatea aparatului central al ANV şi pe cea a birourilor vamale de frontieră.
Activitatea direcţiilor regionale, judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale vor reveni în atribuţiile direcţiilor de administrare fiscală judeţene