Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Dinulescu a luat lecţii de teatru japonez

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 decembrie 2010 ·

Actriţa, alături de Daniela Nane şi de alţi opt actori români şi polonezi, se numără printre primii zece absolvenţi europeni ai "Teatrului şi Culturii Japoneze".

1 /.

Maria Dinulescu, Daniela Nane sau actriţa poloneză Paulina Sacharczuk se numără printre primii zece abosolveţi europeni ai ediţiei-pilot "Teatrul şi Cultura Japoniei", organizat de Catedra UNESCO a Institutului Internaţional de Teatru.

Desfăşurat la Bucureşti, între 25 octombrie şi 4 decembrie, cursurile teoretice şi practice de teatru japonez, parte a programului Asia- Europa aprobat în septembrie 2008 la Barcelona, i-au entuziasmat atât pe români, cât şi pe reprezentanţii japonezi.

"Când profesorii japonezi spuneau la Bucureşti că actorii românii sunt talentaţi şi sunt încântaţi de cum decurge programul am crezut că o spun din amabilitate. Au repetat acelaşi lucru şi la Tokio şi am înţeles că e real", a explicat prof.univ.dr. Corneliu Dumitriu, directorul Catedrei UNESCO/ITI.

10 actori pe băncile şcolii

La prima ediţie au participat opt actori din România, Marius Chivu, Simona Cuciurianu, Victoria Dicu, Maria Dinulescu, Alexandra Fasola, Florin Grigoraş, Dan Lupu, Daniela Nane, şi doi din Polonia, Paulina Sacharczuk şi Pawel Paszta. Ei au fost sprijiniţi financiar de Fundaţia Japonia (patru burse), Institutul Cultural Român (patru burse), Ministerul Culturii din Polonia (o bursă) şi Compania Coca- Cola din Polonia (o bursă).

"S-au depus 31 de cereri. Selecţia a fost grea deoarece toţi erau actori foarte buni. Am ţinut cont de starea fizică, ritmul fiind solicitant, de cunoaşterea limbii engleze, dar şi de faptul că au trebuit să renunţe, pentru 42 de zile, la toate angajamentele. Actorii nu puteau să lipsească de la ore fiindcă plăteau cursul, 5.000 de euro", explică prof. Corneliu Dumitriu.

Anii de şcoală au fost c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 2 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 3 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 33 minute
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum o ora
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Ministerul de Interne: Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitate

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne apreciază, vineri seară, includerea României în Programul Visa Waiver şi reaminteşte că a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 5 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 3 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

1°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

10°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°