Mii de persoane au fost afectate de ninsoarea abundentă care a ţinut avioanele la sol, a blocat autostrăzi şi a întârziat trenurile în nordul Europei. Cele mai mari aeroporturi de pe continent au fost închise, stricând planurile de vacanţă pentru mii de călători blocaţi la sol.
La Londra, Paris, Frankfurt, Amsterdam şi Brussels, zborurile au fost anulate iar pasagerii au fost nevoiţi să doarmă în aeroport.
Aeroportul Heathrow din apropiere de Londra, unul dintre primele din lume după numărul de pasageri, funcţiona luni seară pentru "un număr limitat de zboruri".
British Airways a anunţat că asigură aproximativ 60 de zboruri, adică jumătate din cursele programate.
"Air Canada nu poate asigura decât o treime din zborurile sale regulate din cauza restricţiilor de pe Heathrow", a anunţat şi compania Air Canada într-un comunicat precizând că va efectua doar şase decolări şi aterizări pe zi.
Vestea proastă pentru cei blocaţi în aeroporturi este că perturbările se vor prelungi până după Crăciun din cauza amânărilor şi anulărilor de zboruri.
Operatorul aeroportului Heathrow a cerut scuze călătorilor siliţi să doarmă pe jos: "cu 200 de avioane în aşteptare şi un strat de zăpadă de 12 centimetri, veţi ajunge la o astfel de situaţie", a declarat un purtător de cuvânt.
În Marea Britanie, termometrele au înregistrat o temperatură record pentru această perioadă: minus 20 de grade în centrul ţării în condiţiile în care la Paris temperatura nu a depăşit minus 6 grade.
Mulţi dintre pasagerii blocaţi în sălile de aşteptare din aeroporturi se află în tranzit. Pentru aceştia nici nu prea există soluţii alternative.
Eurostar le-a cerut pasagerilor să nu mai meargă în gările din Londra sau Paris, nefiind în măsură să absoarbă fluxul de pasageri din cauza frigului şi a ninsorii care perturbă puternic circulaţia trenurilor pe sub