Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Tragedie în centrul Mexicului

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Cel puţin 28 de oameni au fost ucişi, iar alţi 52 au fost răniţi, în explozia unei conducte de petrol în San Martin Texmelucan, oraş din centrul Mexicului. Printre cei decedaţi sunt şi circa 13 copii. Tragedia s-a produs din cauza unor infractori care au perforat oleoductul pentru a fura petrol.

Primele informaţii arată că infractorii nu au putut controla presiunea petrolului din conductă. O fracţiune de secundă de neatenţie şi „străzile au început să fie inundate. A existat o scânteie, după care am văzut fluvii de flăcări pe străzi", a povestit un oficial local. Câteva ore mai târziu, cartierul din San Martin Texmelucan în care s-a produs catastrofa arăta ca după apocalipsă, a relatat un reporter AP: zeci de case şi de maşini erau carbonizate, iar străzile erau acoperite cu un strat de petrol ars.

Pagubă de sute de milioane de dolari

Zoyla Perez Cortez, o casnică de 27 de ani, a povestit clipele de coşmar: un zgomot infernal, un miros intens de benzină şi apoi mult fum. Toată strada pe care stătea, inclusiv propria locuinţă, au fost cuprinse de flăcări în câteva minute. Soţul ei a reuşit să dărâme un zid al casei şi aşa au reuşit să scape cu viaţă, împreună cu cei trei copii. Mai puţin norocos cumnatul său se află la spital cu arsuri pe toată suprafaţa corpului. Ministrul mexican al Afacerilor Interne, Francisco Blake, care s-a deplasat imediat la locul tragediei, a ordonat o investigaţie asupra celor întâmplate.

Anchetatorii au găsit deja spărtura în conductă şi echipament de extragere a ţiţeiului. Bandele de infractori perforează frecvent conductele din regiunea San Martin Texmelucan pentru a fura petrol. Ei vând combustibilul şoferilor de camioane care circulă în zonă. Compania Pemex pierde cel puţin 800 de milioane de dolari anual din cauza furturilor din conductele sale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 14 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 20 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum 58 minute
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°