Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a cheltuit până la începutul lunii noiembrie aproape 97% din bugetul aferent întregului an 2010.
Astfel, din cele aproape 7,3 miliarde de lei (1,74 miliarde de euro) alocate CNADNR anul acesta, instituţia a cheltuit pentru autostrăzi şi drumuri naţionale aproximativ 7,1 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), dar nu a finalizat decât 12 kilometri de autostradă şi 79 de kilometri de variante ocolitoare. CNADNR a anunţat că va mai pune în funcţiune luna aceasta 26 de kilometri de centuri.
Primele 11 luni ale anului nu a fost prea fructuoase nici la capitolul licitaţii atribuite pentru autostrăzi sau centuri. Astfel, anul acesta CNADNR nu a atribuit decât două contracte noi de execuţie de autostrăzi. Unul dintre ele este tronsonul Deva-Orăştie, contract în valoare de 177 milioane de euro fără TVA, semnat în noiembrie şi câştigat de asocierea Strabag AG, Strabag SRL şi Straco Grup. La acest tronson se adaugă secţiunea a doua a variantei de ocolire a municipiului Sibiu, realizată la standard de autostradă. Acest ultim contract se ridică la 9,8 milioane de euro fără TVA şi a fost adjudecat de Vectra Service SRL, potrivit CNADNR.
Dacă în primele 11 luni ale anului, instituţia a scos la licitaţie în mare parte contracte de reabilitare sau modernizare de drumuri, pe ultima sută de metri CNADNR a realizat un adevărat maraton al licitaţiilor pentru construcţii de autostrăzi, în speranţa că va reuşi să absoarbă mai multe fonduri europene.
Astfel, la începutul lunii decembrie, în mai puţin de o săptămână, au fost scoşi la licitaţie 183 de kilometri din Coridorul IV paneuropean, al căror cost total a fost estimat la aproape 1,4 miliarde de euro.
Din această sumă, 85% este finanţată prin bani europeni, restul fiind contribuţie de la bugetul statului.
Recent, şi preşedintele