Egmont Puşcaşu avea, în ziua de 21 decembrie 1989, doar 15 ani. În acele zile de decembrie, a alergat printre gloanţe . Este al doilea copil ca vârstă- un adevărat Gavroche al României-, care a apărut pe coperţile unor ziare şi reviste. Acum este inginer agronom.
Egmont Puşcaşu a fost un copil teribil. Tatăl era monarhist şi „un înfocat ascultător al postului Europa Liberă". Familia sa a avut probleme în timpul regimului comunist şi unii dintre ei au făcut şi închisoare.
„Bunicul meu a fost arestat şi dus la Canal. Mama mea a murit; a făcut cancer şi sistemul medical de atunci nu i-a putut asigura prelungirea vieţii. Revolta pe care o aveam noi în familie era foarte mare", îşi începe povestea Egmont.
Pe 17 decembrie a vrut să plece la Timişoara ca să se alăture revoluţiei, însă tatăl său l-a încuiat în casă. Iar pe 21 decembrie a plecat împreună cu un prieten spre Piaţa Universităţii din proprie iniţiativă.
„Eu mă simţeam extraordinar când am văzut câtă lume a ieşit acolo şi se exteriorizau în legătură cu regimul comunist, ceauşist. Era un om pe Parking, în faţă la Intercontinental, care ne vorbea la o portavoce ( era Dumitru Dincă-n.n.)", povesteşte revoluţionarul.
Nu a crezut că va muri cineva atunci- se vedea erou, probabil ca-n filme!-, şi a fost în primul rând al manifestanţilor din faţa scutierilor. Când a văzut oamenii murind pe lângă el, au început să-i tremure genunchii. Prietenul său, Radu, de 17 ani , „a murit împuşcat în cap, la 3 metri de mine".
„Prima dată s-a tras cu trasoare. Ne-am speriat; se transmitea de la unul la altul această stare. Era tensiune foarte mare. Frica a fost foarte mare, dar nu puteai pleca. Am văzut sânge, am văzut creiere. Am văzut un om călcat de tanc, şi piciorul lui arăta, după ce l-au ridicat oamenii, ca un fular. În momentul în care l-au ridicat... imaginaţi-vă... când ridici un fular fluturând,
