Ministerul Sănătăţii pregăteşte distrugerea singurului spital din Dolj care funcţionează bine. Centrul de Cardiologie va deveni, potrivit unui proiect legislativ, secţie a Spitalului de Urgenţă Craiova, o unitate sanitară subfinanţată şi plină de datorii.
Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, Centrul de Cardiologie ar urma să treacă de anul viitor în subordinea Spitalului de Urgenţă Craiova. Argumentele folosite de Ministerul Sănătăţii pentru a justifica această măsură sunt puţine. Centrul de Cardiologie funcţionează integral în clădirea Spitalului de Urgenţă, între cele două unităţi există o platformă comună unică de investigaţii, în care se decontează servicii între unităţi, iar comasarea celor două entităţi va permite reclasificarea Spitalului Clinic de Urgenţă în spital de nivel I, conform clasificării generale a unităţilor sanitare potrivit Ordinului MS nr. 1408/2010.
„În urma comasării, pacienţii vor avea cel mai mare beneficiu, deoarece Spitalul de Urgenţă Craiova, care nu deţine în prezent o clinică sau o secţie de cardiologie, nu va mai fi total dependent de respectivul Centru de Cardiologie, care, deşi este situat în incinta clădirii spitalului, nu se subordonează conducerii spitalului, fapt care duce la numeroase disfuncţionalităţi“, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Singurul spital în care bolnavii nu vin cu medicamente de acasă
Cadrele medicale şi bolnavii sunt însă de părere că măsura ministerului va duce la distrugerea Centrului de Cardiologie, singurul spital care funcţionează bine în judeţul Dolj, prin comasarea lui cu un spital falimentar.
Centrul de Cardiologie Craiova şi Spitalul de Urgenţă Craiova sunt două unităţi sanitare de importanţă regională pentru întrega zonă a Olteniei care sunt finanţate din aceeaşi sursă: fondul asigurărilor de sănătate. Asemănările se opre