Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intalnire Bilaterala Borbely-Hahn la Bruxelles

Publicat in Ziua Constanta, marți 21 decembrie 2010 ·

În data de 20 decembrie 2010, a avut loc la Bruxelles întâlnirea ministrului László Borbély cu Johannes Hahn, comisarul pentru politici regionale din cadrul Comisiei Europene. Întalnirea a avut ca scop principal prezentarea de către reprezentantul Ministerului Mediului şi Pădurilor din România a intenţiei de a coordona, împreună cu ministerul omolog din Ungaria, prioritatea nr. 5 din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării, "Managementul riscurilor pentru mediu". Prioritatea este deosebit de importantă pentru România, mai ales în contextul poziţiei pe care o are în bazinul hidrografic al Dunării, respectiv de ţară situată în poziţia cea mai din aval, care acordă o atenţie deosebită dezvoltării unui sistem eficient de management al riscurilor naturale în acest bazin. "Pe de altă parte, România şi Ungaria au o cooperare tradiţională în domeniul protecţiei mediuluişi managementului apelor", a precizat László Borbély."În acest moment este în curs de finalizare un Plan de acţiuni bilaterale, care să concretizeze prevederile Strategiei UE în acest domeniu",a continuat ministrul Borbely. Comisarul Johannes Hahn a apreciat eforturileşi interesul României pentru acest subiect şi a precizat că un asemenea Plan trebuie să prevadă nu numai acţiuni, dar mai ales o planificare riguroasă şi termene concrete de realizare. De asemenea, conţinutul acestui Plan şi materializarea lui trebuie să ia în considerare participarea tuturor, inclusiv ONG-uri şi agenţi economici. Totodată, Hahn a precizat că este necesar ca acţiunile care se întreprind de-a lungul fluviului Dunărea, inclusiv lucrările hidrotehnice, trebuie să aibă în vedere menţinerea, cât mai mult posibil, a cursului natural al acestuia. Laszlo Borbely a precizat că sunt avute în vedere proiecte care să contribuie la renaturarea Luncii Dunării, aspect apreciat de comisarul Hahn. Un alt subiect pus in discuţie de către Joha

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 4 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 3 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

Meciul România – Kosovo, abandonat: Florin Niţă - Din primul până în ultimul minut au aşteptat o scandare sau ce li s-a părut lor. Eu nu am văzut nimic

News.ro acum o ora
Florin Niţă a declarat, după ce naţionala din Kosovo a abandonat meciul cu selecţionata României, că jucătorii kosovari au aşteptat încă din primul minut să aibă un pretext pentru a proceda cum au făcut-o. “Am dat dovadă de bărbăţie, am rămas pe ter

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 5 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 5 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Mediafax acum 10 ore
Cei doi lideri au discutat o oră la telefon. Scholz şi Putin vorbiseră ultima dată la începutul lunii decembrie 2022. Scholz a fost adesea criticat pentru discuţiile anterioare. În iunie 2022, el s-a apărat, spunând că era „absolut necesar să vorbea

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°