PSD va vota, miercuri, noua structură a CSM, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, liderul social-democrat Victor Ponta, informează Mediafax.
"Noi votăm mâine noul CSM. Marea problemă este că PDL şi Traian Băsescu nu şi-au găsit în noul CSM procurorii şi judecătorii care să le asculte ordinele, iar asta este o veste foarte bună pentru noi toţi", a menţionat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare partidelor reprezentate în Senat şi preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii.
Senatorii nu au reuşit, miercuri, să îi valideze pe cei unsprezece judecători aleşi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce dezbaterile în contradictoriu dacă aceştia să fie votaţi in corpore sau fiecare în parte s-au prelungit peste programul de lucru.
Coducerea Senatului a decis, marţi, convocarea senatorilor în şedinţă de plen, miercuri, la ora 9.30, pentru validarea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
PSD va vota, miercuri, noua structură a CSM, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, liderul social-democrat Victor Ponta, informează Mediafax.
"Noi votăm mâine noul CSM. Marea problemă este că PDL şi Traian Băsescu nu şi-au găsit în noul CSM procurorii şi judecătorii care să le asculte ordinele, iar asta este o veste foarte bună pentru noi toţi", a menţionat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare partidelor reprezentate în Senat şi preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii.
Senatorii nu au reuşit, miercuri, să îi valideze pe cei unspre