Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, că scrisoarea celor doi miniştri de interne francez şi german privind amânarea aderării la Spaţiul Schengen este "o discriminare împotriva României şi a românilor" şi a promis să discute cât mai rapid problema atât bilateral, cât şi la nivel european. Într-o declaraţie de presă, pe care Băsescu a numit-o "poziţia statului român", preşedintele a spus că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la Spaţiul Schengen, lucru confirmat de toate rapoartele experţilor europeni, inclusiv cel din această lună.
Băsescu a mai spus că scrisoarea celor doi miniştri este un act de discriminare pentru că aderarea se face prin aplicare acquis-ului Schengen, pe care România l-a îndeplinit, şi pentru că introduce noi condiţionalităţi pentru acces, ceea ce contravine dreptului european. "România are un tratat de aderare la UE în care sunt precis stipulate condiţiile de acces în Schengen. (...) Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternice state europene. Un precedent de încălcare a tratatului de aderare poate conduce la alte abuzuri în continuare. Rom are dreptul să se bată pentru drepturile ei", a spus Băsescu, angajându-se să aibă discuţii, "după Sărbători", la nivel bilateral şi cu UE.
Vinovaţi - CSM şi Parlamentul
Preşedintele a mai spus că scrisoarea franco-germană conţine însă şi realităţi.
"Accesul în Spaţiul Schengen e o problemă tehnică, cei doi miniştri au o atitudine de discriminare a României şi a românilor, dar observ că se fac legături incorecte cu privire la fapte reale", a afirmat Băsescu, reluând apoi el însuşi legăturile făcute de cei doi oficiali. Băsescu a criticat din nou CSM pentru faptul că unii dintre membrii săi vor şi un al doilea mandat şi pe judecătorii care nu grăbesc procesele în care se judecă marea corupţie. Când a venit vorb