Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir: "Suma pe drepturile de televizare se va dubla în 2011!"

Publicat in Adevarul, marți 21 decembrie 2010 ·

Dumitru Dragomir s-a declarat mulţumit de anul sportiv 2010. Preşedintele LPF vede România ca având probleme numai în câteva arii: "Sportul românesc este pe o cale greşită de 20 de ani. Nu avem bani, nu avem infrastructură, nu avem sprijin politic. În momentul în care sportul va intra in primele 10 priorităţi ale guvernării, atunci lucrurile ar putea sta altfel. Avem tineri care nu ştiu să meargă pe străzi, suntem o ţară de handicapaţi din acest punct de vedere. Nu se mai face mişcare, iar programele şcolare nu ajută la schimbarea acestor date" .

Mitică este însă optimist şi transparent când vine vorba de negocierile ce vor urma pentru televizările Ligii I, sezonul 2011: "Mă gândesc că această sumă s-ar putea dubla. Licitaţia propriu-zisă va avea loc in martie (nr. 2011), Îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi. Totul va fi deschis, la vedere, vor fi caiete de sarcini. Cine plăteşte mai mult, va transmite campionatul intern. Fotbalul este în continuare foarte urmărit la noi in ţară, naşte multe pasiuni. Vom avea o mărire de cel puţin 10% pentru drepturile tv, ascultaţi ce vă spun".

"Timişoara, Oţelul, Vaslui şi Steaua, în această ordine" sunt, în viziunea preşedintelui Ligii favoritele ca câştigarea titlului. "După parerea mea, la capitolul fizic s-a mai umblat în ultima perioadă, suntem mult mai bine. Din punctul meu de vedere, psihicul este cel care ne trage rău de tot in jos. Aici este problema fotbalului românesc", a precizat Dragomir, încercând să găsească explicaţia căderilor pe final ale echipelor noastre.

Naţionala stă însă mai bine: "Îi batem dom'le pe Bosnia şi la ei şi la noi. Luăm şase puncte. După, vom vedea ce va mai fi în preliminarii". "Mutu este Mutu, indiferent de ceea ce a făcut sau nu a făcut. România are mare nevoie de un jucător de certă valoare cum este el", a încheiat Dumitru Dragomir în interviul acordat pentru hotnews.r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 23 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 54 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 32 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 26 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°