Zeci de mii de pasageri din nordul Europei sunt blocaţi pe aeroporturi din cauza zăpezii şi gheţii, Mare Britanie, Franţa şi Germania fiind zonele cele mai grav afectate, iar meteorologii au avertizat că vremea se va menţine foarte rece.
Irlanda: Toate zborurile cu plecare şi sosire pe aeroportul internaţional Dublin au fost suspendate, din cauza ninsorilor din capitala irlandeză, a anunţat o sursă aeroportuară.
Zborurile au fost suspendate marţi, la prânz, şi "urmează să fie reluate în jurul orei 17.00 GMT (19.00 ora României) în cazul în care condiţiile meteorologice o vor permite, potrivit sursei, citată de AFP.
Marea Britanie: Sute de pasageri care încercau să se întoarcă acasă înainte de Crăciun şi-au petrecut noaptea pe aeroportul Heathrow, la 48 de ore de la ultima ninsoare din Londra. Toate zborurile pe distanţe scurte au fost anulate şi o singură pistă era operaţională pentru cele câteva zboruri care au reuşit să decoleze.
Autorităţile britanice au anunţat că mai puţin de o treime dintre curse vor putea decola sau ateriza pe aeroport până miercuri, la ora locală 6.00 (8.00 ora României).
În ciuda relaxării condiţiilor pentru zboruri de noapte, oficialii au avertizat că, într-un efort de a normaliza traficul, ar putea dura până la Crăciun pentru ca situaţia să se întoarcă la normal şi chiar mai mult, dacă va mai ninge.
Operatorii aviatici au explicat că simpla cantitate de zăpadă căzută a dus la formarea unei cantităţi mari de gheaţă în jurul aeronavelor aflate la sol şi că asigurarea siguranţei rămâne o prioritate. Această situaţie costă British Airways circa 75 de milioane de euro zilnic, spun analiştii.
foto: guardian.co.uk
Germania: Peste 1.000 de zboruri au fost anulate, pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen şi Berlin. Companiile aeriene au încurajat pasagerii să meargă cu trenul, în timp ce socie