Compania Oasis Development, care a anunţat dezvoltarea a zece centre comerciale la nivel naţional în următorii trei ani, va începe, în primăvara anului viitor, lucrările de construcţie la un centru comercial cu 120 de magazine ce va fi amplasat în locul fostei fabrici Înfrăţirea din centrul municipiului Oradea.
Oraşul din Bihor a atras atenţia a o serie de dezvoltatori de mall-uri înainte de criză, însă mulţi au fost alungaţi de falimentul răsunător al Tiago Mall.
Reprezentanţii Oasis au anunţat că proiectul este deja preînchiriat în proporţie de 50% şi are printre chiriaşi branduri precum C&A, Kaufland, Lidl sau DM Drogherie. Investiţia atrasă de proiectul care va purta denumirea de Prima Shopping Center se ridică la 50 mil. euro şi va fi dezvoltat în două etape.
Prima fază va cuprinde un mall cu o suprafaţă de 24.000 mp construiţi, ce va fi livrat până la finalul anului 2012. În etapa a doua investitorii vor continua cu un hypermarket de peste 13.000 mp, un hotel şi o clădire de birouri, acestea urmând să fie livrate până la sfârşitul anului 2013. În total, proiectul dezvoltat de Oasis Development va avea o suprafaţă de 70.000 mp, echivalentul a patru terenuri de fotbal.
„Estimăm că mall-ul va fi vizitat de circa 25.000 de cumpărători în medie pe zi. Strategia noastră de dezvoltare va continua să vizeze proiecte localizate în zone centrale ale oraşelor, care au potenţialul în a deveni puncte de atracţie, cumpărături şi divertisment pentru locuitori”, a declarat Klaus Reisenauer, partener în cadrul Oasis Development.
Reprezentanţii companiei au semnat deja un pre-contract cu retailerul de îmbrăcăminte C&A, care îşi va deschide primul magazin din Oradea pe o suprafaţă de 1.500 mp. Totodată, Kaufland şi Lidl au închiriat în total o suprafaţă de 7.000 mp.
Dezvoltare agresivă
Oasis Development este condusă de Klaus Reisenaue