Într-o postare de ieri, de pe blogul personal, Cristian Preda prezintă procedura aleasă de islandezi pentru modificarea Constituției. ”Islandezii au decis să renunțe la Constituția din 1944 și să încredințeze alcătuirea uneia noi unui grup de 25 de cetățeni. Cum au fost desemnați cei 25? Prin vot direct, dintre cei 522 care au dorit să facă acest lucru. Fiecare aspirant a trebuit să aibă, la depunerea candidaturii, susținerea a minimum 30 de cetățeni. Au fost excluși de la înscriere deputații din Althingi. Cetățenii constituanți vor lucra din februarie până în vară. Avem aici un minunat exemplu de încredere democratică.”

Exemplul este, într-adevăr, interesant. Pentru că, așa cum constată și Cristian Preda, spulberă mitul conform căruia singurii abilitați să propună și să scrie o Constituție ar trebui să fie, obligatoriu, juriști/ judecători/ profesori universitari din domeniu. Această premisă este falsă însă. Și o spun (inclusiv) în calitate de licențiat în Drept. Un sistem juridic, inclusiv actul principal care îl fundamentează – Constituția – este, în cele din urmă, un sistem filosofic aplicat. Un sistem care se bazează pe experiența acumulată în mii de ani de practică judiciară, atât în domeniul dreptului public, cât și al dreptului privat. E vorba de înțelegerea tuturor acestor sisteme, cu avantajele și dezavantajele fiecăruia. Dincolo, însă, de aceste cunoștințe teoretice, intervine latura practică: un sistem de drept trebuie să reflecte morala unei societăți la un anumit moment istoric dat. Există o interdependență (nu un cerc vicios) obligatorie: pe de o parte, morala unei societăți determină normele juridice, pe de altă parte, normele juridice oferă forță instituțională acestei morale sociale. Din acest punct de vedere, e evident că profesioniștii din domeniul dreptului nu sunt deținătorii exclusiviști ai reperelor morale, a valorilor și a principii