Criza euro completeaza criza din Europa, cea care a devenit "bolnavul" globalizarii. Fara reforme, Europa a cunoscut o scadere accentuata, dupa ce in anii 2000 a avut o crestere redusa la 1,1%, la jumatate fata de economia globala.
Socul deflationist din 2008 a accelerat aceasta tendinta, cu o crestere puternica a somajului (10,1% din totalul fortei de munca). Totul pare sa fi culminat cu o criza a datoriei suverane, specifice pentru Europa, care a fortat Grecia si Irlanda sa utilizeze ajutorul de 110 si, respectiv, 85 miliarde de euro.
Criza datoriei suverane este inradacinata in trei serii de dezechilibre nerezolvate. In primul rand, datoriile publice, care, desi nu sunt apanajul continentului european, reprezinta un interes special din cauza nivelului lor (127% in Italia si 123% in Grecia), dar si din cauza unor incertitudini cu privire la guvernarea din unele tari (Belgia, Italia).
O alta problema o reprezinta situatia bancilor, care, in ciuda ajutorului de 4.500 miliarde de euro si care, spre deosebire de cele din SUA, nu au fost restructurate, raman extrem de vulnerabile. De exemplu, colapsul din Irlanda a fost cauzat de falimentul sistemului bancar, tara care a trebuit sa le garanteze cu 480 miliarde de euro (atunci cand PIB-ul sau era de 164 miliarde). Expunerea bancilor germane si franceze din sud-estul Europei este si ea o problema, deoarece a ajuns la 353 si, respectiv, 252 miliarde de euro.
In cele din urma, o alta problema care afecteaza Europa, cu exceptia Germaniei, Austriei si Tarilor de Jos, este sub-productivitatea, care blocheaza intregul sistem. In Portugalia, aceste costuri sunt cu 30% mai mari decat tarile din Europa Centrala.
Pe de alta parte, tarile cu deficit se afla in imposibilitatea de a genera o crestere, iar Spania are, de exemplu, toate caracteristicile unui nou Lehman Brothers
