Recesiunea a redus numărul clienților avuți ai cazinourilor, însă l-a crescut pe al celor care au trecut pragul agențiilor loto și de pariuri sportive. Tot lipsa banilor a dus la reapariția jocurilor bingo televizate. Piața norocului a urcat la trei miliarde de euro.
Cu o oră înainte de începerea meciului, la ghișeele din jurul Stadionului Olimpic din Roma lumea nu se înghesuie doar pentru a cumpăra bilete pentru meci, ci și pentru a paria.
La cele trei puncte de lucru deschise de casa de pariuri Intralot în jurul stadionului, cumulând 20 de casiere, se vinde un bilet la fiecare două minute. Cifra de afaceri generată de această activitate se ridică la un milion de euro anual. Nu este un business foarte profitabil, pentru că 85% din bani se întorc la jucători sub formă de câștiguri, peste media pieței, explică Lorenzo Pellicelli, directorul de marketing al companiei. Dar este un bun mijloc de promovare, pentru că meciurile atrag microbiști nu doar din Roma, ci din toată regiunea Lazio, crescând astfel notorietatea brandului, iar cei care se întorc acasă pariază în unitățile deschise în orașele lor.
Astfel se mărește și cota de piață a Intralot, care încearcă să prindă o bucată cât mai mare din piața pariurilor sportive din Italia, evaluată la peste patru miliarde de euro, circa 92% din ele fiind pentru fotbal. Iar la acest capitol, situația este aceeași și în România, acest sport atrăgând peste 90% din totalul pariurilor sportive.
Chiar dacă stadioanele românești nu beneficiază de o infrastructură similară, companiile din domeniu au continuat și anul acesta investițiile în dezvoltarea rețelelor, astfel că numărul jucătorilor a crescut. Iar la atragerea de noi jucători a avut o contribuție proprie și criza economică, chiar la nivelul întregii piețe, nu doar a pariurilor sportive.
„Clienții pe care îi aveam deja au jucat sume mai mici,